LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 72

Azi

În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public parlamentar le consideră neîntemeiate, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, cu plata unor despăgubiri egale cu drepturile bănești de care acesta ar fi beneficiat pe acea perioadă.