(1) Autoritatea poate aproba organizarea și funcționarea de servicii sociale specifice cu caracter național pentru persoanele adulte cu dizabilități, în condițiile fundamentării temeinice a nevoilor în acest sens ale unui grup vulnerabil sau ale unei comunități.
(2) Finanțarea serviciilor sociale cu caracter național se asigură integral de la bugetul de stat, prin bugetul Autorității, prin transferuri către bugetele direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv ale sectoarelor municipiului București, la solicitarea fundamentată a acestora.
(3) Pe perioada în care o persoană cu dizabilități beneficiază de servicii sociale specifice cu caracter național, finanțarea măsurilor de protecție se face către serviciul cu caracter național, în condițiile suspendării pe perioada respectivă a plății standardului de cost pentru un alt serviciu social de același tip asigurat persoanei în cauză.
(4) Criteriile privind înființarea, metodologia de organizare, funcționare, finanțare, monitorizare și evaluare a serviciilor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al președintelui Autorității, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.