(1) În vederea asigurării serviciilor necesare persoanelor adulte cu dizabilități și în funcție de nevoile identificate, autoritățile administrației publice locale pot înființa, organiza, administra și finanța servicii sociale pentru persoanele adulte cu dizabilități cu caracter intercomunitar, prin asociere cu alte autorități ale administrației publice locale sau cu alți furnizori privați de servicii sociale, acreditați în condițiile legii.

(2) Structura constituită conform alin. (1) se licențiază în condițiile legii.

(3) Cotele de finanțare a serviciilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe baza standardelor de cost, proporțional cu numărul persoanelor cu dizabilități care au domiciliul sau reședința în fiecare dintre unitățile administrativ-teritoriale asociate.

(4) Criteriile privind înființarea, metodologia de organizare, funcționare, finanțare, monitorizare și evaluare a serviciilor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al președintelui Autorității, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.