(1) AFIA trebuie să utilizeze în orice moment resurse umane și tehnice adecvate și corespunzătoare necesare pentru buna administrare a FIA.
(2) În funcție de natura FIA administrat de AFIA, AFIA întocmește și aplică proceduri administrative și contabile solide și dispozitive de control și de protecție în domeniul prelucrării electronice a datelor, inclusiv cu privire la rețele și sisteme informatice instituite și gestionate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2022/2.554 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2022 privind reziliența operațională digitală a sectorului financiar și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 909/2014 și (UE) 2016/1.011, precum și mecanisme adecvate de control intern, incluzând, în special, norme privind tranzacțiile personale ale angajaților săi sau privind deținerea ori administrarea investițiilor cu scopul de a investi pe cont propriu și garantând, cel puțin, că fiecare tranzacție în care sunt implicate FIA poate fi reconstituită în ceea ce privește originea sa, părțile acesteia, natura sa, momentul, precum și locul în care a fost efectuată și că activele FIA administrate de AFIA sunt investite în conformitate cu regulile sau actul constitutiv al FIA și dispozițiile legale în vigoare.