(1) Prevederile alin. (5) și (6) și art. 26-29 se aplică:
a) AFIA care administrează unul sau mai multe FIA care, fie individual, fie în comun, în temeiul unui acord destinat obținerii controlului, obțin controlul asupra unei societăți necotate în conformitate cu alin. (5) ;
b) AFIA care cooperează cu unul sau mai mulți alți AFIA în temeiul unui acord în urma căruia FIA administrate de respectivii AFIA în comun obțin controlul asupra unei societăți necotate în conformitate cu alin. (5) .
(2) Prevederile alin. (5) și (6) și art. 26-29 nu se aplică în cazul în care societățile necotate în cauză sunt:
a) întreprinderi mici și mijlocii, astfel cum sunt definite la art. 3 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare; sau
b) entități cu scop special care vizează achiziționarea, deținerea sau administrarea de bunuri imobiliare.
(3) Cu respectarea prevederilor alin. (1) și (2) , art. 26 alin. (1) se aplică și AFIA care administrează FIA ce obțin o participare într-o societate necotată, dar fără a avea controlul asupra acesteia.
(4) Prevederile art. 27 alin. (1)-(3) și art. 29 se aplică și AFIA care administrează FIA care au obținut controlul asupra emitenților. În sensul articolelor respective, alin. (1) și (2) se aplică mutatis mutandis.
(5) În cazul unei societăți necotate, cu luarea în considerare și a prevederilor art. 26-29 , controlul înseamnă peste 50% din drepturile de vot ale societăților. La calcularea procentajului de drepturi de vot deținute de FIA relevant, pe lângă drepturile de vot deținute direct de FIA relevant, se iau în considerare și drepturile de vot ale următorilor, sub rezerva condiției ca controlul, în sensul primului paragraf, să fie stabilit de:
a) o societate controlată de FIA; și
b) o persoană fizică sau juridică, care acționează în nume propriu, dar reprezentând FIA sau o societate controlată de FIA.
(6) Procentajul drepturilor de vot se calculează pe baza numărului total al acțiunilor care conferă drepturi de vot, chiar dacă exercitarea acestora este suspendată. Cu respectarea prevederilor art. 3 pct. 17 , în sensul art. 28 alin. (1)-(3) și al art. 30 , cu privire la emitenți, controlul se determină în conformitate cu art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 și cu reglementările emise în aplicarea acestuia.
(7) Prevederile alin. (1)-(6) și art. 26-29 se aplică în conformitate cu condițiile și restricțiile relevante din Legea nr. 467/2006 și cu luarea în considerare a normelor mai stricte prevăzute în Legea nr. 297/2004 și Legea societăților nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 31/1990 , în ceea ce privește obținerea de participații la capitalul emitenților și al societăților necotate, care se aplică corespunzător.