(1) În cazul în care, individual sau în comun, un FIA obține controlul asupra unei societăți necotate sau a unui emitent în conformitate cu art. 25 alin. (1) coroborat cu alin. (5) , AFIA care administrează FIA respectiv comunică informațiile menționate la alin. (2) :

a) societății în cauză;

b) acționarilor societății ale căror identitate și adresă AFIA le cunoaște sau pot fi comunicate de societate ori prin intermediul unui registru la care AFIA are sau poate obține acces;

c) A.S.F.

(2) Comunicarea prevăzută la alin. (1) cuprinde următoarele informații:

a) identitatea AFIA care, fie individual, fie în acord cu alți AFIA, administrează FIA care au obținut controlul;

b) politica de prevenire și gestionare a conflictelor de interese, în special între AFIA, FIA și societate, inclusiv informații despre măsurile specifice de protecție stabilite pentru a garanta că orice acord între AFIA și/sau FIA și societate se încheie în condiții obiective; și

c) politica de comunicare internă și externă a societății, în special în ceea ce privește angajații.

(3) În notificarea adresată societății în conformitate cu alin. (1) lit. a) , AFIA solicită consiliului de administrație al societății să le comunice fără întârziere reprezentanților angajaților sau, în cazul în care nu există asemenea reprezentanți, angajaților înșiși informațiile menționate la alin. (1) . AFIA depune toate eforturile pentru a se asigura că reprezentanții angajaților sau, în cazul în care nu există asemenea reprezentanți, angajații înșiși sunt informați în mod corespunzător de către consiliul de administrație.

(4) În cazul în care, individual sau în comun, un FIA obține controlul asupra unei societăți necotate în conformitate cu art. 25 alin. (1) coroborat cu alin. (5) , AFIA care administrează FIA respectiv comunică sau se asigură că FIA sau AFIA care acționează în numele FIA comunică intențiile FIA cu privire la activitatea societății necotate, precum și consecințele probabile asupra locurilor de muncă, inclusiv orice modificare substanțială, așa cum este aceasta stabilită prin reglementările A.S.F., a condițiilor de angajare:

a) societății necotate; și

b) acționarilor societății necotate ale căror identitate și adresă AFIA le cunoaște sau pot fi comunicate de societatea necotată ori prin intermediul unui registru la care AFIA are sau poate obține acces.

(5) AFIA care administrează FIA în cauză solicită și depune toate eforturile pentru a se asigura că consiliul de administrație al societății necotate comunică informațiile prevăzute la primul paragraf reprezentanților angajaților societății necotate sau, în cazul în care nu există asemenea reprezentanți, angajaților înșiși.

(6) În cazul în care un FIA obține controlul asupra unei societăți necotate în conformitate cu art. 25 alin. (1) coroborat cu alin. (5) , AFIA care administrează FIA respectiv trebuie să comunice A.S.F. și investitorilor FIA în cauză informații privind finanțarea achiziției.