(1) AFIA stabilit în România, autorizat potrivit prevederilor prezentei legi, poate desfășura activități de premarketing în Uniunea Europeană, cu excepția cazului în care informațiile prezentate potențialilor investitori profesionali:

a) sunt suficiente pentru a permite investitorilor să își asume angajamentul de a subscrie titluri de participare ale unui anumit FIA;

b) echivalează cu formulare de subscriere sau cu documente similare, aflate fie în stadiu de proiect, fie în forma finală; sau

c) echivalează cu documentele constitutive, cu un prospect sau cu alte documente de ofertă în formă finală ale unui FIA ce nu a fost încă înființat.

(2) În cazul în care se furnizează un proiect de prospect sau alte documente de ofertă, acestea nu pot să conțină informații suficiente care să le permită investitorilor să ia o decizie de investiție și menționează în mod clar că:

a) documentele nu constituie o ofertă sau o invitație de a subscrie titluri de participare ale FIA; și

b) informațiile prezentate în cadrul acestora nu ar trebui să fie considerate drept sigure, deoarece sunt incomplete și pot face obiectul unor modificări.

(3) AFIA stabilit în România, autorizat potrivit prevederilor prezentei legi, nu trebuie să notifice A.S.F. sau autorităților competente din statele membre în care desfășoară activități de premarketing conținutul ori destinatarii premarketingului sau să îndeplinească alte condiții ori cerințe decât cele prevăzute de prezentul articol, înainte de a începe activitatea de premarketing.

(4) AFIA se asigură că investitorii nu subscriu titluri de participare ale unui FIA în perioada de premarketing și că investitorii contactați în cadrul acțiunilor de premarketing pot subscrie titluri de participare ale respectivului FIA numai ca urmare a activității de distribuție transfrontalieră permisă în conformitate cu art. 30-32 .

(5) Orice subscriere efectuată de către investitorii profesionali, în termen de 18 luni de la data la care AFIA a început activitatea de premarketing, în titlurile de participare ale unui FIA care face subiectul informațiilor furnizate în contextul desfășurării activității de premarketing sau ale unui FIA stabilit ca urmare a desfășurării activității de premarketing, se consideră a fi activitate de distribuție și intră sub incidența procedurilor de notificare aplicabile prevăzute la art. 30-32 .

(6) AFIA stabilit în România, autorizat potrivit prevederilor prezentei legi, transmite A.S.F., în termen de două săptămâni de la începerea premarketingului, o scrisoare informală, pe suport hârtie sau prin mijloace electronice.

(7) Scrisoarea prevăzută la alin. (6) precizează statele membre și perioadele în care are loc sau a avut loc activitatea de premarketing și include o scurtă descriere a activității, inclusiv informațiile privind strategiile de investiții prezentate și, după caz, o listă a FIA și a compartimentelor FIA care fac sau au făcut obiectul activității de premarketing.

(8) A.S.F. informează de îndată autoritățile competente din statele membre în care AFIA efectuează sau a efectuat activități de premarketing.

(9) AFIA se asigură că activitatea de premarketing este documentată în mod corespunzător.