(1) Un AFIA stabilit într-un stat terț care intenționează să administreze FIA din Uniunea Europeană și/sau să distribuie titluri de participare ale unor FIA pe care le administrează în Uniunea Europeană în conformitate cu art. 40 și 41 sau cu art. 42 și 43 trebuie să obțină o autorizare prealabilă din partea A.S.F. în conformitate cu prezenta lege, în cazul în care România este definit ca stat membru de referință al AFIA, în conformitate cu prevederile alin. (4) .

(2) Un AFIA stabilit într-un stat terț care intenționează să obțină autorizația prealabilă, astfel cum este prevăzut la alin. (1) , respectă prezenta lege, cu excepția cap. VI. În cazul și în măsura în care respectarea unei dispoziții din prezenta lege este incompatibilă cu legislația aplicabilă AFIA dintr-un stat terț și/sau FIA dintr-un stat terț ale cărui titluri de participare sunt distribuite în Uniunea Europeană, AFIA nu este ținut să respecte respectiva dispoziție din prezenta lege dacă poate demonstra că:

a) este imposibil să respecte în același timp respectiva dispoziție și o dispoziție obligatorie din legislația aplicabilă AFIA stabilit în statul terț și/sau FIA din statul terț ale cărui titluri de participare sunt distribuite în Uniunea Europeană;

b) legislația aplicabilă AFIA stabilit în statul terț și/sau FIA din statul terț prevede o normă echivalentă care are același obiect de reglementare și oferă același nivel de protecție pentru investitorii FIA în cauză; și

c) AFIA stabilit în statul terț și/sau FIA din statul terț respectă acea normă echivalentă.

(3) Un AFIA stabilit într-un stat terț care intenționează să obțină autorizația prealabilă menționată la alin. (1) trebuie să desemneze un reprezentant legal stabilit în România. Reprezentantul legal este punctul de contact al AFIA în Uniunea Europeană și orice corespondență oficială dintre autoritățile competente și AFIA și dintre investitorii din Uniunea Europeană ai respectivului fond și AFIA în conformitate cu prezenta lege se efectuează prin intermediul acestui reprezentant legal. Reprezentantul legal îndeplinește împreună cu AFIA funcția de asigurare a conformității în ceea ce privește activitățile de administrare și de distribuire desfășurate de AFIA în temeiul prezentei legi.

(4) Statul membru de referință al AFIA stabilit într-un stat terț se stabilește după cum urmează:

a) dacă AFIA stabilit într-un stat terț intenționează să administreze numai un singur FIA din Uniunea Europeană sau mai multe astfel de fonduri din Uniunea Europeană stabilite în același stat membru și nu intenționează să distribuie titluri de participare ale FIA în Uniunea Europeană în conformitate cu art. 40 și 41 sau cu art. 42 și 43 , atunci statul membru de origine al acestui fond sau al acestor fonduri este considerat statul membru de referință, iar autoritățile competente din acest stat membru sunt autoritățile competente pentru procedura de autorizare și pentru supravegherea AFIA;

b) dacă AFIA stabilit într-un stat terț intenționează să administreze mai multe FIA din Uniunea Europeană stabilite în state membre diferite și nu intenționează să distribuie în Uniunea Europeană titluri de participare ale unor FIA în conformitate cu art. 40 și 41 sau cu art. 42 și 43 , atunci statul membru de referință este:

(i) fie statul membru în care este stabilită cea mai mare parte a fondurilor; fie

(ii) statul membru în care este administrată cea mai mare parte a activelor;

c) dacă AFIA stabilit într-un stat terț intenționează să distribuie titluri de participare ale unui singur FIA din Uniunea Europeană într-un singur stat membru al Uniunii Europene, atunci statul membru de referință se stabilește după cum urmează:

(i) statul membru de origine al fondului sau statul membru în care AFIA intenționează să distribuie titluri de participare ale fondului, în cazul în care fondul este autorizat sau înregistrat într-un stat membru;

(ii) statul membru în care AFIA intenționează să distribuie titluri de participare ale fondului, în cazul în care fondul nu este autorizat sau înregistrat într-un stat membru;

d) dacă AFIA stabilit într-un stat terț intenționează să distribuie titluri de participare ale unui singur FIA dintr-un stat terț într-un singur stat membru, atunci statul membru de referință este acel stat membru;

e) dacă AFIA stabilit într-un stat terț intenționează să distribuie titluri de participare ale unui singur FIA din Uniunea Europeană, dar în state membre diferite, atunci statul membru de referință se stabilește după cum urmează:

(i) statul membru de origine al fondului sau unul dintre statele membre în care AFIA intenționează să desfășoare o distribuire efectivă, în cazul în care fondul este autorizat ori înregistrat într-un stat membru; sau

(ii) unul dintre statele membre în care AFIA intenționează să desfășoare o distribuire efectivă, în cazul în care fondul nu este autorizat sau înregistrat într-un stat membru;

f) dacă AFIA stabilit într-un stat terț intenționează să distribuie titluri de participare ale unui singur FIA dintr-un stat terț, dar în state membre diferite, atunci statul membru de referință este unul dintre acele state membre;

g) dacă AFIA stabilit într-un stat terț intenționează să distribuie titluri de participare ale mai multor FIA din Uniunea Europeană în Uniunea Europeană, atunci statul membru de referință se stabilește după cum urmează:

(i) statul membru de origine al acestor fonduri sau statul membru în care AFIA intenționează să desfășoare o distribuire efectivă pentru cea mai mare parte a acestor fonduri, în măsura în care fondurile respective sunt toate înregistrate sau autorizate în același stat membru;

(ii) statul membru în care AFIA intenționează să desfășoare o distribuire efectivă pentru cea mai mare parte a acestor fonduri, în măsura în care nu toate fondurile respective sunt înregistrate sau autorizate în același stat membru;

h) dacă AFIA stabilit într-un stat terț intenționează să distribuie titluri de participare ale mai multor FIA din Uniunea Europeană și dintr-un stat terț ori ale mai multor astfel de fonduri dintr-un stat terț în Uniunea Europeană, atunci statul membru de referință este statul membru în care AFIA intenționează să desfășoare o distribuire efectivă pentru cea mai mare parte a fondurilor respective.

(5) În conformitate cu criteriile prevăzute la alin. (4) lit. b) , lit. c) pct. (i) , lit. e) , f) și lit. g) pct. (i) , este posibilă existența a mai mult de un singur stat membru de referință. Într-un astfel de caz, statele membre solicită ca AFIA dintr-un stat terț care intenționează să administreze FIA din Uniunea Europeană fără a distribui titluri de participare ale acestor fonduri și/sau să distribuie titluri de participare ale FIA pe care le administrează în Uniunea Europeană în conformitate cu art. 40 și 41 sau cu art. 42 și 43 să depună o cerere pe lângă autoritățile competente din toate statele membre care pot fi state membre de referință în conformitate cu criteriile prevăzute la alin. (4) și menționate anterior pentru a se stabili statul membru de referință din rândul lor; autoritățile competente respective decid împreună statul membru de referință pentru AFIA dintr-un stat terț, în termen de 30 de zile de la primirea unei cereri în acest sens. Autoritățile competente din statul membru care este desemnat stat membru de referință informează fără întârziere AFIA dintr-un stat terț în legătură cu această desemnare; dacă AFIA dintr-un stat terț nu este informat corespunzător cu privire la decizia autorităților competente relevante în termen de 7 zile de la luarea deciziei sau dacă autoritățile competente relevante nu au luat o decizie în termen de 30 de zile, AFIA dintr-un stat terț își poate alege statul membru de referință; AFIA poate comunica intenția de a desfășura o distribuire efectivă într-un anumit stat membru prin prezentarea strategiei sale de marketing în fața autorităților competente din statul membru indicat de acesta.

(6) AFIA dintr-un stat terț care intenționează să administreze FIA din Uniunea Europeană fără a distribui titluri de participare ale acestora și/sau să distribuie, în conformitate cu art. 40 și 41 sau cu art. 42 și 43 , titluri de participare ale FIA pe care le administrează în Uniunea Europeană depune o cerere de autorizare la A.S.F., în cazul în care România este stat membru de referință.

(7) După primirea cererii de autorizare, A.S.F. evaluează dacă modul în care AFIA și-a stabilit ca stat membru de referință România respectă criteriile prevăzute la alin. (4) . În cazul în care A.S.F. constată nerespectarea acestor criterii, aceasta refuză cererea de autorizare a AFIA dintr-un stat terț și explică motivele refuzului. În cazul în care A.S.F. constată respectarea criteriilor prevăzute la alin. (4) , aceasta informează în acest sens ESMA și solicită acesteia să emită un aviz cu privire la evaluarea efectuată de aceasta. În notificarea adresată ESMA, A.S.F. include și justificarea prezentată de AFIA cu privire la evaluarea sa privind statul membru de referință și prezintă informații referitoare la strategia de marketing a AFIA; termenul menționat la art. 8 alin. (6) se suspendă pe perioada evaluării deliberării ESMA.

(8) Dacă A.S.F. propune acordarea autorizației în pofida avizului negativ al ESMA, aceasta informează ESMA în acest sens și își explică motivele. Dacă A.S.F. propune acordarea autorizației în pofida avizului negativ al ESMA, iar AFIA intenționează să distribuie titluri de participare ale FIA pe care îl administrează în alte state membre decât România, atunci A.S.F. informează în acest sens și autoritățile competente din statele membre vizate și își explică motivele. După caz, A.S.F. informează și autoritățile competente din statele membre de origine ale FIA administrate de AFIA cu privire la decizia sa și își explică motivele.

(9) Cu respectarea prevederilor dispozițiilor alin. (11) , A.S.F. nu acordă autorizația, dacă nu sunt îndeplinite următoarele condiții suplimentare:

a) România este indicată de AFIA ca stat membru de referință în conformitate cu criteriile prevăzute la alin. (4) , decizia AFIA este justificată prin prezentarea strategiei sale de marketing, iar procedura stabilită la alin. (5) a fost urmată;

b) AFIA a numit un reprezentant legal stabilit în România;

c) reprezentantul legal, împreună cu AFIA, este persoana de contact a AFIA dintr-un stat terț pentru investitorii FIA în cauză, pentru ESMA și pentru autoritățile competente în ceea ce privește activitățile pentru care AFIA deține o autorizație în Uniunea Europeană și dispune de instrumentele necesare pentru a îndeplini funcția de asigurare a conformității în temeiul prezentei legi;

d) există acorduri adecvate de cooperare între A.S.F., autoritățile competente ale statului membru de origine al FIA din Uniunea Europeană în cauză și autoritățile de supraveghere din statul terț în care este stabilit AFIA pentru a se asigura cel puțin un schimb eficient de informații care să le permită autorităților competente să își îndeplinească atribuțiile care le revin;

e) statul terț în care este stabilit AFIA din afara UE nu este identificat ca stat terț cu grad înalt de risc potrivit art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 129/2019 și prevederilor Regulamentului delegat (UE) 2016/1.675;

f) statul terț în care este stabilit AFIA din afara UE a semnat un acord cu România, care respectă în totalitate standardele stabilite la art. 26 din Convenția-model OCDE pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital și asigură un schimb eficace de informații în domeniul fiscal, inclusiv eventuale acorduri fiscale multilaterale, iar statul terț respectiv nu este menționat în anexa I la Concluziile Consiliului privind lista UE revizuită a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale;

g) exercitarea efectivă de către A.S.F. a funcțiilor ei de supraveghere în temeiul prezentei legi nu este obstrucționată de actele cu putere de lege sau de actele administrative ale unui stat terț care se aplică AFIA și nici de limitări ale competențelor de supraveghere și de investigare ale autorităților de supraveghere din statele terțe.

(10) În cazul în care o autoritate competentă pentru un FIA din Uniunea Europeană nu încheie acordurile de cooperare necesare prevăzute la alin. (9) lit. d) într-un termen rezonabil, A.S.F., în calitate de autoritate competentă din statul membru de referință, poate sesiza în acest sens ESMA.

(10¹) Dacă statul terț în care este stabilit AFIA din afara UE este identificat ca stat terț cu grad înalt de risc potrivit prevederilor art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 129/2019 și prevederilor Regulamentului delegat (UE) 2016/1.675, astfel cum se prevede la alin. (9) lit. e) , sau este adăugat în anexa I la Concluziile Consiliului privind lista UE revizuită a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, astfel cum se prevede la alin. (9) lit. f) , după momentul autorizării AFIA din afara UE, AFIA din afara UE ia, într-un termen adecvat, măsurile necesare pentru a remedia situația FIA pe care le administrează, ținând seama în mod corespunzător de interesele investitorilor. Această perioadă nu depășește doi ani.

(11) A.S.F. acordă autorizația în conformitate cu dispozițiile cap. II, care se aplică mutatis mutandis, înțelegându-se că:

a) informațiile menționate la art. 7 alin. (2) sunt completate cu:

(i) o justificare elaborată de AFIA cu privire la evaluarea sa privind stabilirea statului membru de referință în conformitate cu criteriile prevăzute la alin. (4) , însoțită de informații privind strategia sa de marketing;

(ii) o listă a dispozițiilor din prezenta lege pe care AFIA nu le poate respecta, întrucât, în conformitate cu alin. (2) , respectarea de către AFIA a acestor dispoziții este incompatibilă cu respectarea unei dispoziții a legislației aplicabile AFIA stabilit într-un stat terț și/sau FIA dintr-un stat terț ale cărui titluri de participare sunt distribuite în Uniunea Europeană;

(iii) dovezi scrise bazate pe standardele tehnice de reglementare elaborate de ESMA, potrivit cărora legislația relevantă a țării terțe prevede o normă care este echivalentă cu dispozițiile a căror respectare este imposibilă, care are același obiectiv de reglementare și oferă același nivel de protecție pentru investitorii fondului în cauză și AFIA respectă norma echivalentă în cauză; aceste dovezi scrise sunt însoțite de o opinie juridică cu privire la existența dispoziției obligatorii incompatibile relevante în legislația țării terțe și includ o descriere a obiectivului de reglementare urmărit și a naturii protecției oferite investitorilor; și

(iv) numele reprezentatului legal al AFIA și locul unde este stabilit;

b) informațiile menționate la art. 7 alin. (3) pot fi limitate la FIA din Uniunea Europeană pe care AFIA intenționează să le administreze și la acele fonduri administrate de AFIA ale căror titluri de participare AFIA intenționează să le distribuie în Uniunea Europeană pe baza unui pașaport;

c) prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) sunt aplicabile fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (2) ;

d) nu sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) lit. d) ;

e) sintagma "informațiile menționate la art. 7 alin. (2) lit. a)-d) , f) și g)" de la art. 8 alin. (6) se citește "informațiile menționate la alin. (7) lit. a)".

(12) În cazul în care A.S.F. consideră că, pentru a obține o derogare de la respectarea anumitor dispoziții ale prezentei legi, AFIA poate invoca aplicabilitatea prevederilor alin. (2) , autoritatea notifică fără întârziere ESMA în acest sens și documentează această evaluare cu informațiile furnizate de AFIA în conformitate cu alin. (11) lit. a) pct. (ii) și (iii) . Termenul menționat la art. 8 alin. (6) se suspendă pe perioada evaluării realizate de ESMA; dacă A.S.F. propune acordarea autorizației în pofida avizului negativ al ESMA, aceasta informează ESMA în acest sens și își explică motivele; dacă A.S.F. propune acordarea autorizației în pofida avizului negativ al ESMA, iar AFIA intenționează să distribuie titluri de participare ale FIA pe care le administrează în statele membre, altele decât România, atunci A.S.F. informează în acest sens și autoritățile competente din statele membre vizate și își explică motivele.

(13) În calitate de autoritate competentă din statul membru de referință, A.S.F. informează fără întârziere ESMA cu privire la procesul de autorizare inițială, la orice modificări ale autorizației AFIA și la orice retragere a autorizației. A.S.F. informează ESMA cu privire la cererile de autorizare pe care le-a respins, oferind informații referitoare la AFIA care au solicitat o autorizație și la motivele acestor respingeri.

(14) În cazul în care un AFIA dintr-un stat terț, prevăzut la alin. (1) , își schimbă strategia de marketing în următorii 2 ani după autorizarea sa inițială și dacă această schimbare ar fi afectat stabilirea statului membru de referință în cazul în care strategia modificată ar fi fost strategia inițială, atunci AFIA trebuie să informeze A.S.F. în calitate de autoritate competentă din statul membru de referință inițial, cu privire la noua sa strategie de marketing înainte de implementarea acesteia și indică noul stat membru de referință în conformitate cu criteriile prevăzute la alin. (4) și pe baza noii strategii; AFIA își justifică evaluarea prezentându-și noua strategie de marketing statelor membre de referință inițiale; în același timp, AFIA furnizează informații cu privire la reprezentantul său legal, inclusiv numele și locul în care este stabilit în noul stat membru de referință.

(15) A.S.F. evaluează dacă stabilirea realizată de AFIA în conformitate cu primul paragraf este corectă și notifică ESMA cu privire la această evaluare; în notificarea adresată ESMA, A.S.F. include și justificarea prezentată de AFIA cu privire la evaluarea sa privind statul membru de referință și prezintă informații referitoare la noua strategie de marketing a AFIA; după primirea avizului ESMA, A.S.F. informează AFIA din statul terț, reprezentantul legal al acestuia și ESMA cu privire la decizia ei.

(16) În cazul în care A.S.F. este de acord cu evaluarea realizată de AFIA, atunci aceasta informează și autoritățile competente din noul stat membru de referință cu privire la schimbare; A.S.F. transferă, fără întârziere, o copie a autorizației și a dosarului de supraveghere al AFIA către noul stat membru de referință; de la data transmiterii autorizației și a dosarului de supraveghere, autoritățile competente din noul stat membru de referință devin competente să autorizeze și să supravegheze AFIA.

(17) Procedura prevăzută la alin. (14)-(16) se aplică și în cazul în care A.S.F. devine autoritate competentă din noul stat membru de referință. În cazul în care evaluarea finală a A.S.F. este contrară avizului ESMA:

a) A.S.F. informează ESMA în acest sens și își explică motivele;

b) în cazul în care AFIA distribuie titluri de participare ale FIA pe care le administrează în alte state membre decât România, atunci A.S.F. informează în acest sens și autoritățile competente din statele membre vizate și explică motivele; după caz, A.S.F. informează și autoritățile competente din statele membre de origine ale FIA administrate de AFIA cu privire la decizia lor și explică motivele.

(18) În cazul în care din evoluția activității economice curente a AFIA în Uniunea Europeană pe parcursul a 2 ani de la autorizare reiese că strategia de marketing, astfel cum a fost prezentată de AFIA la momentul autorizării, nu a fost respectată sau reiese că AFIA a făcut declarații false în legătură cu strategia sau AFIA nu a respectat prevederile alin. (14)-(17) în momentul în care și-a schimbat strategia de marketing, atunci A.S.F., în calitate de autoritate competentă din statul membru de referință inițial, solicită AFIA să indice statul membru de referință corect pe baza strategiei de marketing pe care o aplică efectiv; procedura prevăzută la alin. (14)-(17) se aplică mutatis mutandis; dacă AFIA nu se conformează cererii A.S.F., conform reglementărilor A.S.F., aceasta poate retrage autorizația AFIA.

(19) În cazul în care AFIA își schimbă strategia de marketing după perioada menționată la alin. (14) și intenționează să își schimbe statul membru de referință pe baza noii sale strategii de marketing, AFIA poate depune la A.S.F. o cerere de schimbare a statului membru de referință. Procedura menționată la alin. (14)-(16) se aplică mutatis mutandis.

(20) Orice litigiu apărut între AFIA și A.S.F., în calitate de autoritate competentă din statul membru de referință al AFIA, se soluționează în conformitate cu legislația din România, fiind de competența instanțelor românești. Orice litigiu apărut între AFIA sau FIA și investitorii din Uniunea Europeană ai FIA respectiv se soluționează în conformitate cu legislația unui stat membru și intră în jurisdicția acestuia.

(21) A.S.F., în cazul în care nu este stat membru de referință pentru AFIA dintr-un stat terț, poate sesiza ESMA în situația în care nu este de acord cu:

a) stabilirea unui alt stat membru de referință de către AFIA;

b) evaluarea aplicării condițiilor prevăzute la alin. (7), (8) și alin. (9) lit. a)-e) și g) de către autoritatea competentă din statul membru de referință al AFIA;

c) autorizația eliberată de autoritatea competentă din statul membru de referință al AFIA;

d) evaluarea aplicabilă dispozițiilor menționate la alin. (12) ;

e) evaluarea referitoare la stabilirea unui anumit stat membru de referință în conformitate cu dispozițiile alin. (14)-(17) .

(22) În situația în care o autoritate competentă din alt stat membru refuză A.S.F. cererea de schimb de informații în conformitate cu standardele tehnice adoptate de Comisia Europeană, A.S.F. poate sesiza în acest sens ESMA, care poate acționa în conformitate cu prerogativele care i-au fost conferite în temeiul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010.