(1) Încălcarea dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 345/2013 și ale reglementărilor adoptate în aplicarea acestuia se constată și se sancționează de către A.S.F., în calitate de autoritate competentă, și atrage răspunderea contravențională, în condițiile legii.

(2) Constituie contravenții faptele prevăzute la art. 21 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 345/2013, săvârșite de către administratorul EuVECA, depozitarii EuVECA și/sau de către membrii Consiliului de administrație ori ai Consiliului de supraveghere al administratorului EuVECA, directorii sau membrii directoratului administratorului EuVECA și reprezentanții compartimentului de control intern ai unui administrator EuVECA, precum și de către persoanele fizice care exercită funcții de conducere ori exercită cu titlu profesional activități reglementate de Regulamentul (UE) nr. 345/2013, în funcție de obligațiile aflate în sarcina lor, conform prevederilor aceluiași regulament.

(3) Încălcarea dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 346/2013 și a reglementărilor adoptate în aplicarea acestuia se constată și se sancționează de către A.S.F., în calitate de autoritate competentă, și atrage răspunderea contravențională, în condițiile legii.

(4) Constituie contravenții faptele prevăzute la art. 22 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 346/2013, săvârșite de către administratorul EuSEF, depozitarii EuSEF și/sau de către membrii Consiliului de administrație ori ai Consiliului de supraveghere al administratorului EuSEF, directorii sau membrii directoratului administratorului EuSEF și reprezentanții compartimentului de control intern ai unui administrator EuSEF, precum și de către persoanele fizice care exercită funcții de conducere ori exercită cu titlu profesional activități reglementate de Regulamentul (UE) nr. 346/2013, în funcție de obligațiile aflate în sarcina lor, conform prevederilor aceluiași regulament.