Prezenta lege stabilește măsurile premergătoare, condițiile și procedurile referitoare la introducerea și prelucrarea în Sistemul informatic național de semnalări, denumit în continuare SINS, a semnalărilor de interes național, în aplicarea la nivel național a anumitor prevederi cuprinse în următoarele regulamente europene:

a) Regulamentul (UE) 2018/1.860 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind utilizarea Sistemului de informații Schengen pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, denumit în continuare Regulamentul SIS returnare;

b) Regulamentul (UE) 2018/1.861 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul verificărilor la frontiere, de modificare a Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și de modificare și abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.987/2006, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul SIS verificări la frontiere;

c) Regulamentul (UE) 2018/1.862 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul cooperării polițienești și al cooperării judiciare în materie penală, de modificare și de abrogare a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.986/2006 al Parlamentului European și al Consiliului și a Deciziei 2010/261/UE a Comisiei, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul SIS cooperare.