LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

Legea 76/2023 · 4 articole

Articolul 1

Prezenta lege stabilește măsurile premergătoare, condițiile și procedurile referitoare la introducerea și prelucrarea în Sistemul informatic național de semnalări, denumit în continuare SINS, a semnalărilor de interes național, în aplicarea la nivel național a anumitor prevederi cuprinse în următoarele regulamente europene:

a) Regulamentul (UE) 2018/1.860 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind utilizarea Sistemului de informații Schengen pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, denumit în continuare Regulamentul SIS returnare;

b) Regulamentul (UE) 2018/1.861 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul verificărilor la frontiere, de modificare a Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și de modificare și abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.987/2006, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul SIS verificări la frontiere;

c) Regulamentul (UE) 2018/1.862 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul cooperării polițienești și al cooperării judiciare în materie penală, de modificare și de abrogare a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.986/2006 al Parlamentului European și al Consiliului și a Deciziei 2010/261/UE a Comisiei, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul SIS cooperare.

Articolul 2

(1) Termenii și expresiile utilizate în prezenta lege au semnificația prevăzută în regulamentele europene prevăzute la art. 1 .

(2) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) Sistem de informații Schengen, denumit în continuare SIS - sistemul informatic instituit la nivelul Uniunii Europene și utilizat de statele membre și asociate pentru cooperarea prin schimb de date și informații, în vederea menținerii ordinii publice și securității naționale pe teritoriile acestora;

b) Sistem informatic național de semnalări - sistemul informatic compatibil cu SIS care conține semnalări de interes național și de interes Schengen, introduse de către autoritățile naționale competente;

c) sistem informatic SIRENE - sistemul informatic național, gestionat de Poliția Română, destinat stocării informațiilor de către autoritățile române și schimbului de date între acestea și organismele europene implicate în lupta împotriva criminalității transfrontaliere în statele membre și asociate;

d) Biroul național SIRENE - structura specializată din cadrul Poliției Române care asigură realizarea schimbului de informații suplimentare cu birourile SIRENE din celelalte state membre ale Uniunii Europene și din cele asociate, în conformitate cu prevederile regulamentelor europene prevăzute la art. 1 ;

e) componentă națională a SIS în sensul art. 4 din Regulamentul SIS verificări la frontiere și al Regulamentului SIS cooperare, denumită în continuare N.SIS - sistemul informatic constituit din SINS și copia națională parțială a bazei de date centrale a SIS;

f) copie națională în sensul art. 4 alin. (1) teza a doua din Regulamentul SIS verificări la frontieră și art. 4 alin. (1) teza a doua din Regulamentul SIS cooperare - copia națională parțială accesibilă pentru efectuarea de căutări de către autoritățile naționale competente;

g) control discret - activitate desfășurată de către Poliția de Frontieră Română și Poliția Română cu ocazia efectuării controlului la trecerea frontierei de stat ori a altui tip de control polițienesc sau vamal, în aplicarea art. 37 alin. (3) din Regulamentul SIS cooperare;

h) control prin interviu - activitate desfășurată de către Poliția de Frontieră Română și Poliția Română cu ocazia conducerii la sediu, potrivit Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, aprobată cu modificări prin Legea nr. 81/2002 , cu modificările și completările ulterioare, în aplicarea art. 37 alin. (4) din Regulamentul SIS cooperare;

i) control specific - activitate desfășurată de către Poliția de Frontieră Română și Poliția Română potrivit Legii nr. 218/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2001 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 81/2002 , cu modificările și completările ulterioare, constând în efectuarea controlului corporal al persoanelor și al bagajelor acestora, precum și a controlului vehiculului și al obiectelor transportate, după caz, cu ocazia desfășurării controlului la trecerea frontierei de stat ori a altui tip de control polițienesc sau vamal, în aplicarea art. 37 alin. (5) din Regulamentul SIS cooperare;

j) semnalare de interes național - semnalarea introdusă în SINS de o autoritate națională competentă;

k) semnalare de interes Schengen - semnalarea transmisă din SINS în SIS;

l) sistem AFIS național - sistemul automatizat pentru identificarea datelor dactiloscopice, organizat la nivelul Poliției Române potrivit Ordonanței Guvernului nr. 10/2012 pentru crearea cadrului legal necesar căutării automatizate a datelor de referință în relația cu statele membre ale Uniunii Europene și asigurării recunoașterii activităților de laborator referitoare la datele dactiloscopice, aprobată prin Legea nr. 22/2013 , cu modificările ulterioare;

m) stat asociat - stat cu care Uniunea Europeană a încheiat acorduri în vederea participării la SIS;

n) stat membru - stat membru al Uniunii Europene care utilizează SIS;

o) furnizare - introducerea de date în SINS din bazele de date proprii, modificarea și ștergerea acestor date de către autoritățile naționale competente;

p) consultare - examinarea de către autoritățile naționale competente a elementelor cuprinse în semnalările din SINS;

q) tranzacție - operațiunea de furnizare sau consultare a datelor conținute în SINS.

Articolul 3

(1) În sensul art. 17 alin. (1) din Regulamentul SIS returnare, al art. 34 din Regulamentul SIS verificări la frontiere și al art. 44-46 din Regulamentul SIS cooperare, autoritățile și instituțiile publice cu drept de acces, furnizare sau consultare de date în SINS, denumite în continuare autorități naționale competente, prin raportare la atribuțiile funcționale proprii, sunt următoarele:

a) Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Protecție Internă, Direcția Generală de Pașapoarte, Direcția generală permise de conducere și înmatriculări din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, precum și serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor;

b) Ministerul Afacerilor Externe;

c) Ministerul Justiției și instanțele judecătorești;

d) Ministerul Public;

e) Autoritatea Vamală Română;

f) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Autoritatea Aeronautică Civilă Română, și Autoritatea Navală Română.

(2) Tranzacțiile la care au acces autoritățile naționale competente sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, care poate fi modificată prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 4

Autoritatea de supraveghere competentă în sensul regulamentelor europene prevăzute la art. 1 este Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, denumită în continuare Autoritatea națională de supraveghere.