(1) A.S.F. deține toate competențele de supraveghere și control, inclusiv competențe administrative de investigare și competențe de a impune măsuri corective, necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile în temeiul prezentei legi și al reglementărilor referitoare la activitatea Fondului.
(2) În îndeplinirea prerogativelor sale, A.S.F. are următoarele competențe:
a) de a avea acces la orice document sau la alte informații, deținute de persoane, despre care consideră că ar putea fi necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale și de a primi sau de a face o copie a acestora;
b) de a impune sau de a solicita oricărei persoane să furnizeze informații și, în cazul în care este necesar, de a convoca și de a audia orice persoană pentru a obține informații în legătură cu activitatea Fondului;
c) de a desfășura inspecții sau investigații la sediul Fondului;
d) de a dispune interzicerea temporară/definitivă a exercitării activității profesionale de către persoanele subiecți ai prezentei legi;
e) de a solicita auditorilor Fondului sau experților să efectueze verificări sau investigații cu privire la activitățile incidente prevederilor prezentei legi și de a primi rezultatul verificărilor/investigațiilor;
f) de a solicita motivat retragerea persoanei fizice, desemnate în baza prevederilor art. 14 alin. (1) lit. c) , din Consiliul de administrație al Fondului, conform prevederilor prezentei legi.