(1) Entitățile participante la Fond au obligația punerii la dispoziția Fondului a datelor și informațiilor necesare pentru determinarea cuantumului contribuțiilor necesar a fi transferate Fondului și, respectiv, pentru determinarea compensațiilor, potrivit reglementărilor emise în aplicarea prezentei legi, conform prevederilor art. 35 .
(2) Entitățile participante la Fond întocmesc și transmit Fondului raportări privind modul de constituire și de virare a contribuției datorate, potrivit formatului și termenului de raportare stabilite în procedurile Fondului.
(3) Odată cu transmiterea raportărilor, entitățile participante la Fond anexează o declarație pe propria răspundere, sub semnătura reprezentantului legal al acestora sau a persoanei împuternicite în relația cu Fondul, sub sancțiunile prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare, pentru infracțiunile de înșelăciune și/sau de fals în declarații, prin care se atestă că datele și/sau informațiile transmise sunt reale, corecte și complete.