(1) Acordarea autorizațiilor de transport pentru executarea serviciului public de transport local și județean se face de către autoritatea de autorizare, cu respectarea regulamentului-cadru de acordare a autorizațiilor.

(2) Autoritatea de autorizare acordă autorizația de transport pe baza examinării și evaluării capacității profesionale a transportatorului, a onorabilității, a capabilității economico-financiare, a capacității și dotării tehnice necesare pentru asigurarea calității și continuității serviciului.

(3) Pentru obținerea autorizațiilor de transport, transportatorii sunt obligați să depună următoarele documente:

a) certificatul de înregistrare la registrul comerțului, în calitate de transportator;

b) declarație pe propria răspundere privind perioadele în care a mai executat servicii publice de transport local și județean, menționându-se cazul în care a avut suspendarea sau interdicția de a efectua serviciul respectiv;

c) copia certificatului de competență profesională a persoanei desemnate, astfel cum este definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006 , cu modificările ulterioare, și dovada că persoana desemnată este angajat al transportatorului. În cazul persoanelor fizice sau al asociațiilor familiale autorizate ca transportator, persoana desemnată trebuie să fie persoana fizică sau unul dintre membrii asociației familiale;

d) scrisoare de bonitate financiară eliberată de o bancă;

e) declarație pe propria răspundere privind faptul că nu este implicat în niciun dosar penal privind infracțiuni de natură comercială, privind nerespectarea condițiilor de plată și angajare a personalului, precum și pentru încălcarea prevederilor legale privind efectuarea transporturilor;

f) declarație pe propria răspundere prin care se menționează mijloacele de transport deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, pe care dorește să le utilizeze în executarea serviciului public de transport local și județean;

g) declarație pe propria răspundere privind baza materială pe care o deține în proprietate sau în baza unui contract de închiriere.