LexistoriaDreptul la drept.

Licențe și autorizații

Azi

Legea 92/2007 · 5 articole

Articolul 36

(1) Acordarea autorizațiilor de transport pentru executarea serviciului public de transport local și județean se face de către autoritatea de autorizare, cu respectarea regulamentului-cadru de acordare a autorizațiilor.

(2) Autoritatea de autorizare acordă autorizația de transport pe baza examinării și evaluării capacității profesionale a transportatorului, a onorabilității, a capabilității economico-financiare, a capacității și dotării tehnice necesare pentru asigurarea calității și continuității serviciului.

(3) Pentru obținerea autorizațiilor de transport, transportatorii sunt obligați să depună următoarele documente:

a) certificatul de înregistrare la registrul comerțului, în calitate de transportator;

b) declarație pe propria răspundere privind perioadele în care a mai executat servicii publice de transport local și județean, menționându-se cazul în care a avut suspendarea sau interdicția de a efectua serviciul respectiv;

c) copia certificatului de competență profesională a persoanei desemnate, astfel cum este definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006 , cu modificările ulterioare, și dovada că persoana desemnată este angajat al transportatorului. În cazul persoanelor fizice sau al asociațiilor familiale autorizate ca transportator, persoana desemnată trebuie să fie persoana fizică sau unul dintre membrii asociației familiale;

d) scrisoare de bonitate financiară eliberată de o bancă;

e) declarație pe propria răspundere privind faptul că nu este implicat în niciun dosar penal privind infracțiuni de natură comercială, privind nerespectarea condițiilor de plată și angajare a personalului, precum și pentru încălcarea prevederilor legale privind efectuarea transporturilor;

f) declarație pe propria răspundere prin care se menționează mijloacele de transport deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, pe care dorește să le utilizeze în executarea serviciului public de transport local și județean;

g) declarație pe propria răspundere privind baza materială pe care o deține în proprietate sau în baza unui contract de închiriere.

Articolul 37

(1) Atribuirea în gestiune directă sau delegată, conform legii, a serviciului public de transport local și județean de persoane prin curse regulate se finalizează prin încheierea unei hotărâri de dare în administrare sau a unui contract de delegare a gestiunii serviciului, după caz. Licența de traseu reprezintă actul tehnic și juridic emis de o autoritate locală competentă ca anexă la hotărârea de dare în administrare sau, după caz, la contractul de delegare a gestiunii, opozabilă față de organele cu atribuții de control în trafic, care atestă dreptul unui operator de serviciu public de a presta pe un anumit traseu servicii publice regulate de transport rutier cu autobuze sau autocare.

(2) Odată cu aprobarea programului public de transport local sau județean de persoane prin curse regulate, realizate cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau trenuri de metrou, după caz, consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, vor stabili modalitățile de atribuire în gestiune, pentru executarea serviciului public de transport local, pe întreaga rețea de trasee, pe grupe de trasee și pe trasee.

(3) În cazul în care traseele serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate nu pot fi deservite de un singur operator de transport rutier și/sau transportator autorizat, autoritatea administrației publice locale are dreptul să decidă atribuirea gestiunii pentru grupe de trasee distincte sau pentru câte un singur traseu și va încheia, după caz, hotărâri de dare în administrare sau contracte de delegare a gestiunii cu doi sau mai mulți operatori de transport rutier sau transportatori autorizați, desemnați câștigători.

(4) În cazul serviciului public de transport local de persoane realizat cu troleibuze, tramvaie, trenuri de metrou nu se vor emite licențe de traseu, traseele respective fiind menționate în hotărârile de dare în administrare sau contractele de delegare a gestiunii, după caz.

(5) În situația prevăzută la alin. (3) , în hotărârile de dare în administrare sau contractele de delegare a gestiunii, după caz, se vor stabili clauze privitoare la valabilitatea legitimațiilor de călătorie individuale emise pentru fiecare dintre operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați, după caz, pe toate mijloacele de transport în comun.

(6) În cazul în care se vor încheia contractele respective cu 2 sau mai mulți operatori de transport rutier sau transportatori autorizați, desemnați câștigători, între aceștia și autoritatea administrației publice locale se va încheia un contract de distribuire a încasărilor provenite din vânzarea legitimațiilor de călătorie individuale cu valabilitate pe toate mijloacele de transport, prin care se va stabili modul concret în care se vor repartiza veniturile cuvenite fiecărui operator de transport rutier sau transportator autorizat.

(7) Legitimațiile de călătorie individuale au regimul stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006 , cu modificările ulterioare.

(8) O licență de traseu conține toate cursele care se efectuează pe traseul respectiv, conform programului de transport adoptat.

(9) Licențele de traseu pentru serviciul public de transport local și județean de persoane realizat prin curse regulate se eliberează de către autoritatea de autorizare pe baza hotărârii consiliului local, consiliului județean, Consiliului General al Municipiului București, după caz, de dare în administrare sau a hotărârii de atribuire în gestiune delegată a serviciului public de transport local și județean, fără licitație, precum și a deciziei de acordare a gestiunii delegate realizate în urma licitațiilor. Durata de valabilitate a licenței de traseu este egală cu durata de valabilitate a contractului de servicii publice.

(10) Abrogat.

(11) Abrogat.

Articolul 38

(1) Atribuirea în gestiune directă sau delegată a serviciului public de transport local pe raza unei unități administrativ-teritoriale se face numai pe baza autorizației de transport deținute de transportatorii autorizați sau a licenței de transport deținute de operatorii de transport rutier.

(2) Dovada atribuirii serviciului public de transport local o reprezintă licența de traseu, emisă de autoritatea de autorizare, pentru fiecare vehicul dovedit ca deținut în proprietate sau în baza unui contract de leasing, utilizat în realizarea transportului conform prevederilor contractului de servicii publice. Fac excepție, în ceea ce privește obligația deținerii licenței de traseu, tramvaiele, troleibuzele și trenurile de metrou.

(3) Abrogat.

(4) Abrogat.

(5) Abrogat.

(6) Autorizația de transport și copia conformă se eliberează pentru o perioadă de cel mult 5 ani, putând fi prelungite, la cerere, cu verificarea îndeplinirii condițiilor inițiale de emitere.

(7) Abrogat.

Articolul 39

(1) Autorizația de transport se retrage de către autoritatea de autorizare în cazul în care transportatorul autorizat nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza acordării acesteia sau în cazul în care acesta a furnizat documente conținând informații eronate cu ocazia solicitării de acordare a autorizației de transport. În caz de retragere a licenței de transport sau a autorizației de transport, copiile conforme ale acestora și licențele de traseu au același regim.

(2) Copiile conforme ale licenței de transport sau ale autorizației de transport se suspendă de către autoritatea de autorizare în cazul săvârșirii unor abateri grave sau repetate de la prevederile contractelor de atribuire a serviciului, precum și de la reglementările în vigoare privind transportul rutier și/sau protecția mediului.

(3) Licența de traseu se retrage cu o notificare prealabilă de 60 de zile, în cazul unor abateri grave de la prevederile caietului de sarcini. În intervalul de 60 de zile, autoritățile administrației publice locale vor organiza atribuirea serviciului respectiv în gestiune altui operator de transport rutier.

Articolul 40

Licența de transport, licența de traseu, autorizația de transport și copiile conforme ale acestora, eliberate unui operator de transport sau unui transportator autorizat, nu pot fi utilizate de către alte persoane pentru a executa cu autovehiculele deținute activități de transport public.