(1) Întocmirea actului de deces privind un cadavru găsit se face de ofițerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/primăriei unității administrativ-teritoriale în a cărui/cărei rază a fost găsit.
(2) Înregistrarea cadavrului neidentificat se va face pe baza documentelor prevăzute la art. 32 și la art. 33 alin. (2) , precum și a procesului-verbal întocmit de medic, care va cuprinde vârsta, sexul, locul unde a fost găsit cadavrul, data decesului în format an, lună, zi și cauza decesului.
(3) Datele privind identitatea cadavrului, stabilite ulterior de poliție, se înscriu prin mențiune pe actul respectiv. Mențiunea se comunică serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau primăriei care are în păstrare actul de naștere și, după caz, comandamentului militar.