(1) Părinții firești sau rudele biologice ale persoanelor adoptate pot obține informații vizând persoana adoptată referitoare la confirmarea adopției, anul încuviințării acesteia, caracterul intern sau internațional al adopției, precum și dacă persoana adoptată figurează în evidențele autorităților ca fiind în viață sau decedată.
(2) Alte informații vizând adoptatul pot fi furnizate părinților biologici sau rudelor biologice ale acestuia, numai dacă există acordul expres al adoptatului care a dobândit capacitate deplină de exercițiu sau, în cazul în care adoptatul este minor, acordul adoptatorului/familiei adoptatoare. Acordul se solicită de A.N.P.D.C.A., după caz, prin intermediul direcției sau al autorității centrale a statului de primire, respectiv al organizației străine acreditate implicate în derularea adopției.
(3) Furnizarea informațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se realizează de A.N.P.D.C.A.