(1) Adoptatorii sunt obligați să informeze gradual copilul că este adoptat, începând de la vârste cât mai mici. În realizarea acestei obligații adoptatorii pot beneficia de sprijin acordat prin intermediul specialiștilor din cadrul compartimentului de adopții și postadopții al direcției sau prin intermediul organismelor private autorizate, al cabinetelor individuale, al cabinetelor asociate sau al societăților civile profesionale de asistență socială și/sau de psihologie care au încheiat convenții cu A.N.P.D.C.A.
(2) Identitatea părinților firești ai adoptatului poate fi dezvăluită înainte de dobândirea de acesta a capacității depline de exercițiu, numai pentru motive medicale, de A.N.P.D.C.A., la cererea oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului ori a reprezentantului unei instituții medicale, însoțită de documentele medicale justificative.
(3) Persoanele adoptate care dețin informații asupra identității părinților firești se pot adresa direct A.N.P.D.C.A. pentru realizarea demersurilor vizând contactarea părinților firești sau a rudelor biologice.