(1) Pentru a acorda servicii sociale pe teritoriul României, furnizorii de servicii sociale, indiferent de forma lor juridică, trebuie acreditați în condițiile legii.
(2) Serviciile sociale, indiferent dacă sunt acordate de furnizori de servicii sociale publici sau privați, pot funcționa pe teritoriul României numai dacă sunt licențiate în condițiile legii.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2) , serviciile publice de asistență socială acreditate pot derula activitățile cuprinse în pachetul minim de asistență socială, fără deținerea licenței de funcționare pentru acest tip de serviciu, pe durată nedeterminată, cu respectarea cerințelor referitoare la existența personalului de specialitate.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (2) , formele de exercitare independentă ale profesiei de asistent social pot derula activități de identificare, evaluare și elaborare a planului de intervenție, pe durată nedeterminată, fără deținerea licenței de funcționare.
(5) Sunt exceptate de la obligația deținerii licenței de funcționare serviciile sociale cu caracter secundar sau auxiliar, acordate în cadrul altor servicii de interes public, în vederea respectării unor drepturi fundamentale, prevăzute la art. 53 alin. (2) .
(6) Pentru respectarea principiului complementarității și al abordării integrate, în situația prevăzută la alin. (5) , în actele normative prin care se reglementează funcționarea acestor servicii sociale și/sau asigurarea calității în prestarea lor sunt incluse prevederi pentru asigurarea caracterului integrat al acestora, respectiv:
a) angajarea/contractarea asistentului social, ca personal auxiliar;
b) comunicarea/încheierea de protocoale cu serviciul public de asistență socială.