(1) În termen de 30 de zile de la primirea notificării complete a unei operațiuni de concentrare economică, Consiliul Concurenței va răspunde în scris, printr-o adresă, în cazul în care va ajunge la concluzia că operațiunea de concentrare economică nu cade sub incidența prezentei legi.

(2) În termen de 45 de zile de la primirea notificării complete a unei operațiuni de concentrare economică, Consiliul Concurenței va emite o decizie de neobiecțiune atunci când constată că, deși operațiunea de concentrare economică notificată cade sub incidența prezentei legi:

a) nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurențial normal; sau

b) îndoielile serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurențial normal au fost înlăturate prin angajamentele propuse de părțile implicate și acceptate de Consiliul Concurenței. Autoritatea de concurență poate stabili prin decizie condiții și obligații de natură să asigure respectarea de către părțile implicate a angajamentelor pe care și le-au asumat în scopul realizării compatibilității concentrării cu un mediu concurențial normal.

(3) În termen de 45 de zile de la primirea notificării complete a unei operațiuni de concentrare economică, Consiliul Concurenței va decide deschiderea unei investigații, atunci când constată că operațiunea de concentrare economică notificată cade sub incidența prezentei legi, prezintă îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurențial normal și acestea nu au putut fi înlăturate potrivit prevederilor alin. (2) lit. b) .

(4) În termen de maximum 5 luni de la primirea notificării complete a unei operațiuni de concentrare economică pentru care Consiliul Concurenței a decis deschiderea unei investigații din cauza îndoielilor serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal, Consiliul Concurenței:

a) va emite o decizie prin care va declara operațiunea de concentrare economică incompatibilă cu mediul concurențial normal, întrucât ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziții dominante, potrivit prevederilor art. 11;

b) va emite o decizie de autorizare, dacă operațiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziții dominante, potrivit prevederilor art. 11;

c) va emite o decizie de autorizare condiționată, prin care stabilește obligațiile și/sau condițiile destinate să asigure respectarea de către părțile implicate a angajamentelor pe care și le-au asumat în scopul realizării compatibilității concentrării cu un mediu concurențial normal.

(5) În cazul în care Consiliul Concurenței nu ia o decizie în termenele prevăzute la alin. (2)-(4) , operațiunea de concentrare economică notificată poate avea loc.

(6) În situația în care notificarea unei operațiuni de concentrare economică necesită completări, termenele prevăzute la alin. (1)-(4) încep să curgă de la data la care părțile au furnizat Consiliului Concurenței toate informațiile solicitate în vederea completării notificării.

(7) Consiliul Concurenței va stabili, prin regulament, categoriile de concentrări economice care pot beneficia de procedura simplificată de analiză.

(8) În cazul investigațiilor și deciziilor adoptate potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) lit. a) și b) , cu privire la o posibilă încălcare a art. 13 , atunci când operațiunea de concentrare economică investigată nu este notificată, Consiliul Concurenței va analiza și va decide, în acest context, și cu privire la compatibilitatea operațiunii cu un mediu concurențial normal.

(9) Abrogat.

(10) Abrogat.

(11) În situația în care Comisia pentru examinarea investițiilor directe - CEISD informează, în scris, Consiliul Concurenței că o operațiune de concentrare economică notificată este susceptibilă să prezinte riscuri pentru securitatea națională și declanșează o cercetare detaliată a cererii de autorizare, termenele prevăzute la alin. (1)-(4) se suspendă începând cu data înregistrării acestei comunicări. Suspendarea încetează la data înregistrării adresei prin care CEISD informează Consiliul Concurenței cu privire la emiterea avizului CEISD.

(12) Autoritățile și instituțiile publice cu competențe în domeniul siguranței naționale pot solicita Consiliului Concurenței orice informații și documente necesare pentru aplicarea prevederilor alin. (9) . Dispozițiile art. 34 alin. (1) , art. 53 , respectiv ale art. 54 se aplică în mod corespunzător.

(13) În cazul în care, referitor la operațiunea în cauză, se emite de către CEISD un aviz de respingere, procedura în fața Consiliului Concurenței încetează la data înregistrării adresei prin care CEISD îl informează cu privire la emiterea acestui aviz.