(1) Cetățeanul român care dorește să își stabilească/și-a stabilit anterior domiciliul în străinătate poate solicita eliberarea unui document/unui nou document de călătorie, respectiv a unui pașaport simplu electronic ori a unui pașaport simplu temporar cu menționarea țării de domiciliu, când se află în una dintre următoarele situații:
a) a dobândit un drept de ședere pentru o perioadă de cel puțin un an sau, după caz, i s-a prelungit succesiv dreptul de ședere, în decurs de un an, pe teritoriul statului respectiv;
b) a dobândit un drept de ședere pe teritoriul statului respectiv, în scopul reunificării familiale cu o persoană care domiciliază pe teritoriul acelui stat;
c) a dobândit un drept de lungă ședere sau, după caz, un drept de ședere permanentă pe teritoriul statului respectiv;
d) a dobândit cetățenia statului respectiv;
e) a dobândit un drept de muncă ori este înscris într-o instituție privată sau publică cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesională.
(2) Cetățeanul român posesor al unui certificat de înregistrare ori al unui document care atestă rezidența într-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau în Confederația Elvețiană, eliberat de autoritățile competente dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau din Confederația Elvețiană, poate solicita eliberarea unui pașaport simplu electronic ori a unui pașaport simplu temporar cu menționarea țării de domiciliu în acel stat.
(2¹) Persoana care dobândește/redobândește cetățenia română, în condițiile legii, și care optează pentru menținerea/ stabilirea domiciliului în străinătate are obligația de a solicita, în termen de 3 ani de la data dobândirii/redobândirii cetățeniei române, eliberarea unui pașaport românesc, cu menționarea țării de domiciliu, dacă nu a mai deținut, ulterior obținerii cetățeniei, un pașaport românesc sau un act de identitate românesc.
(3) În cazul solicitării unui pașaport simplu electronic ori a unui pașaport simplu temporar cu menționarea țării de domiciliu, cererea se depune personal la serviciul public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple, în a cărui rază teritorială a avut ultimul domiciliu sau, după caz, reședința, iar, în străinătate, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României. În situațiile prevăzute la art. 15 alin. (3) și (4) , cererile pentru eliberarea pașaportului simplu electronic, respectiv a pașaportului simplu temporar cu menționarea țării de domiciliu pot fi depuse la cel mai apropiat serviciu public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple.
(4) Cererile pentru eliberarea pașaportului simplu electronic cu menționarea țării de domiciliu se soluționează de serviciile publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple.
(5) Cererile pentru eliberarea pașaportului simplu temporar cu menționarea țării de domiciliu se soluționează, după caz, de serviciile publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple sau de misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României.
(6) Cetățeanul român care și-a stabilit domiciliul în străinătate are obligația ca, la înmânarea pașaportului simplu electronic ori a unui pașaport simplu temporar cu menționarea țării de domiciliu, să predea actul de identitate care atestă existența domiciliului în România, emis de autoritățile române.
(7) Actele necesare, procedura, condițiile și termenele de soluționare a cererilor privind eliberarea pașapoartelor cu menționarea țării de domiciliu se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.