(1) Administratorul elaborează, cel mai târziu la data de 31 mai a fiecărui an, un raport anual cu informații corecte și complete despre activitatea desfășurată în anul calendaristic precedent.
(2) Raportul prevăzut la alin. (1) conține următoarele elemente cu privire la administrator și la fondul pe care îl administrează:
a) componența structurii de conducere;
b) numele și adresa acționarilor care dețin mai mult de 5% din totalul acțiunilor și procentul deținut de aceștia din totalul acțiunilor;
c) denumirea și sediul depozitarului și ale auditorului;
d) principiile de guvernanță pe care le aplică administratorul;
e) detalii privind prospectul fondului;
f) orice alte informații prevăzute de reglementările A.S.F.