(1) Administratorul transmite anual, fiecărui participant, un document intitulat „Informare privind drepturile de pensie“, gratuit, la ultima adresă de poștă electronică comunicată, cel mai târziu la data de 31 mai a fiecărui an, pentru anul calendaristic anterior. Participanții primesc, gratuit, la cerere, un exemplar pe hârtie, în scris, la ultima adresă poștală comunicată, în plus față de cel primit prin mijloace electronice. Orice modificare semnificativă față de anul anterior a informațiilor conținute în informare este clar indicată.
(2) Informarea anuală prevăzută la alin. (1) conține următoarele informații pentru participanți:
a) datele cu caracter personal ale participantului, în conformitate cu legislația aplicabilă, inclusiv o indicație clară a vârstei legale de pensionare aplicabile;
b) denumirea administratorului, adresa acestuia și indicarea fondului de pensii al participantului;
c) dacă este cazul, informații cu privire la garanțiile complete sau parțiale oferite de prospectul de pensii și precizarea eventualelor documente care cuprind informații suplimentare cu privire la garanții;
d) informații referitoare la proiecțiile privind contravaloarea activului personal, ținând seama de vârsta de pensionare prevăzută la lit. a) , precum și o declarație de declinare a responsabilității cu privire la faptul că proiecțiile pot diferi de valoarea finală a beneficiilor primite. Dacă proiecțiile de pensie au la bază proiecții economice, respectivele informații oferă o variantă optimistă, precum și o variantă pesimistă, ținându-se cont de natura specifică a schemei de pensii;
e) informații referitoare la drepturile dobândite sau la activul personal acumulat, ținându-se seama de natura specifică a schemei de pensii;
f) informații cu privire la contribuțiile plătite de angajator și de participant la fondul de pensii, pentru ultimele 12 luni;
g) defalcarea costurilor deduse din fondul de pensii pentru anul calendaristic anterior;
h) informații cu privire la nivelul de finanțare a schemei de pensii în ansamblu;
i) indicații cu privire la modul în care pot fi obținute informații suplimentare, inclusiv: informații practice suplimentare cu privire la opțiunile de care dispun participanții în cadrul fondului, informațiile referitoare la conturile anuale și rapoartele anuale, informații privind principiile politicii de investiții și informații privind nivelul sumelor acumulate în conturile individuale în cazul încetării contractului de muncă;
j) orice alte informații prevăzute de reglementările A.S.F.
(3) În cazul în care un participant la un fond din România își schimbă locul de muncă, domiciliul sau reședința într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau stat aparținând Spațiului Economic European, administratorul îi comunică, în scris, informații adecvate referitoare la drepturile sale de pensie ocupațională și opțiunile sale în acest caz.
(4) Forma-cadru a informării anuale prevăzute la alin. (1) se stabilește prin reglementările A.S.F.