(1) Administratorul informează anual angajatorul despre valoarea și procentul investițiilor în diverse categorii de active corespunzătoare ultimei date de evaluare din ultima lună, incluzând referințe despre emitenții valorilor mobiliare care reprezintă cel puțin 1% din valoarea activelor financiare ale fondului.

(2) Administratorul transmite A.S.F., anual sau ori de câte ori este necesar, următoarele:

a) situațiile financiare anuale și opinia auditorului financiar pentru fiecare fond administrat;

b) situațiile financiare anuale și opinia auditorului financiar pentru activitatea proprie a administratorului;

c) situația comisioanelor plătite pentru depozitar, administrator, auditor financiar, comisioanelor de tranzacționare și bancare, precum și alte situații solicitate de Autoritate privind cheltuielile fondului;

d) numărul de participanți la fiecare fond;

e) alte informații solicitate de A.S.F.

(3) Administratorul pune, la cerere, gratuit, la dispoziția participanților și moștenitorilor acestora, definiți conform prevederilor Codului civil :

a) declarația privind politica de investiții a fondului;

b) situațiile financiare anuale proprii însoțite de raportul de audit;

c) situațiile financiare ale fondului însoțite de raportul de audit;

d) informații referitoare la ipotezele utilizate pentru generarea proiecțiilor prevăzute la art. 116 alin. (2) lit. d) ;

e) alte situații stabilite prin reglementările A.S.F.

(4) Administratorul publică pe pagina proprie de internet:

a) declarația privind politica de investiții a fondului;

b) raportul anual al administratorului;

c) situațiile financiare anuale proprii însoțite de raportul de audit;

d) situațiile financiare ale fondului însoțite de raportul de audit;

e) alte situații stabilite prin reglementările A.S.F.