(1) A.S.F. analizează cererea pentru autorizarea de constituire și, în termen de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării acesteia și a documentației prevăzute la art. 6 alin. (3) , procedează la aprobarea sau la respingerea cererii, prin decizie scrisă și motivată.

(2) Orice solicitare a A.S.F. de informații suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate întrerupe termenul prevăzut la alin. (1) , un nou termen începând să curgă de la data depunerii respectivelor informații sau modificări, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data solicitării A.S.F., sub sancțiunea respingerii cererii pentru autorizarea de constituire.