(1) Valoarea activelor nete și valoarea unității de fond ale unui fond de pensii se calculează atât de către administrator, cât și de depozitar în fiecare zi lucrătoare și se comunică A.S.F. în aceeași zi.

(1¹) Administratorul este responsabil de evaluarea corectă a activelor fondului de pensii și are obligația de a se asigura prin reglementările sale interne că structura organizatorică responsabilă cu activitatea de evaluare a activelor este independentă din punct de vedere funcțional de direcția de investiții.

(1²) Administratorul elaborează proceduri cu respectarea reglementărilor în vigoare, astfel încât să se poată îndeplini obligația de a realiza o evaluare corespunzătoare a activelor fondului de pensii.

(1³) Este interzisă externalizarea de către administrator a activității de evaluare a activelor fondului de pensii.

(2) În situația în care există neconcordanțe între administrator și depozitar privind valoarea activului net și a unității de fond, valorile corecte sunt stabilite de către administrator și depozitar pe baza reglementărilor A.S.F. și a procedurilor elaborate de administrator și depozitar.

(3) Valorile corecte stabilite conform prevederilor alin. (2) , cauzele neconcordanțelor și modul de soluționare se comunică A.S.F. în ziua lucrătoare următoare celei în care s-au constatat neconcordanțele prevăzute la respectivul alineat.

(4) Valoarea activelor nete și valoarea unității de fond ale unui fond de pensii private sunt supuse, anual, auditării de către un auditor financiar, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, avizat de A.S.F., care nu poate fi persoana afiliată angajatorului, administratorului sau depozitarului.

(5) Sunt exceptați de la cerința deținerii calității de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România auditorii care sunt stabiliți într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European și exercita activități profesionale în România în contextul prestării de servicii.

(6) Auditorii care au fost autorizați, avizați ori supuși unei proceduri similare în vederea funcționarii ca auditor pe piața pensiilor într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European sunt exceptați de la cerința avizării de către A.S.F..