(1) Străinul este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile de la data la care dispoziția de părăsire a teritoriului, pronunțată în hotărârea de respingere a cererii sale de acordare a statutului de refugiat, a devenit executorie.

(2) În cazul în care, din motive obiective, străinul nu poate părăsi teritoriul României în termenul prevăzut la alin. (1), Ministerul Administrației și Internelor acordă acestuia dreptul de ședere în țară, în condițiile prevăzute de reglementările legale privind regimul străinilor în România.

(3) O nouă cerere de acordare a statutului de refugiat poate fi depusă numai dacă a fost pronunțată o hotărâre definitivă și irevocabilă asupra cererii anterioare și numai dacă sunt îndeplinite alternativ următoarele condiții:

a) pe parcursul procedurii de soluționare a cererii anterioare au apărut elemente noi care nu au putut fi prezentate, din motive neimputabile solicitantului, cu condiția ca aceste elemente să nu fie rezultatul unor acțiuni provocate în scopul obținerii unei forme de protecție din partea statului român. Solicitantul este obligat să facă dovada existenței noilor motive invocate și a imposibilității prezentării lor cu ocazia soluționării cererii anterioare;

b) au survenit transformări de ordin politic, social, militar sau legislativ în țara de origine, de natură a avea consecințe grave pentru solicitant.

(4) Soluționarea unei noi cereri depuse în condițiile alin. (3) se face de către funcționarul prevăzut la art. 13 alin. (2), altul decât cel care s-a pronunțat în cadrul procedurii de soluționare a cererii anterioare.

(5) Hotărârea se pronunță în termen de 5 zile, numai în baza noii cereri depuse, motivate corespunzător, și a documentației prezentate anterior de solicitant și se comunică, în scris, de îndată acestuia.

(6) Hotărârea prin care se acordă accesul la soluționarea unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat are ca efect și anularea dispoziției de a părăsi teritoriul României, prevăzută în hotărârea anterioară, solicitantul urmând să beneficieze de drepturile prevăzute la art. 14.

(7) Împotriva hotărârii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o nouă cerere de acordare a statutului de refugiat se poate face plângere.

(8) Soluționarea plângerii prevăzute la alin. (7) se face potrivit prevederilor art. 16.