LexistoriaDreptul la drept.

Încetarea, retragerea sau anularea unei forme de protecție

Azi

OG 102/2000 · 4 articole

Articolul 27

(1) Forma de protecție acordată în temeiul art. 2, 3 sau 5 încetează atunci când beneficiarul ei:

a) s-a repus în mod voluntar sub protecția țării a cărei cetățenie o are; sau

b) după ce și-a pierdut cetățenia, a redobândit-o în mod voluntar; sau

c) a dobândit o nouă cetățenie și se bucură de protecția statului a cărei cetățenie a dobândit-o; sau

d) s-a restabilit în mod voluntar în țara pe care a părăsit-o ori în afara căreia a stat ca urmare a motivelor pentru care a obținut forma de protecție; sau

e) nu mai poate continua să refuze protecția țării a cărei cetățenie o are datorită faptului că împrejurările în urma cărora a dobândit una dintre formele de protecție prevăzute la art. 2, 3 sau 5 au încetat să existe și nu poate invoca, pentru a motiva acest refuz, motive imperioase ce se referă la persecuții anterioare;

f) fiind o persoană fără cetățenie, este în măsură să se întoarcă în țara în care avea reședința obișnuită, nemaiexistând împrejurările în urma cărora a dobândit una dintre formele de protecție prevăzute la art. 2, 3 sau 5.

(2) Prevederile alin. (1) lit. e) nu se aplică persoanei căreia i s-a acordat una dintre formele de protecție prevăzute la art. 2, 3 sau 5 și care, din motive imperioase ce se referă la persecuții anterioare, refuză protecția țării a cărei cetățenie o are.

(3) Prevederile alin. (1) lit. f) nu se aplică persoanei căreia i s-a acordat una dintre formele de protecție prevăzute la art. 2, 3 sau 5 și care, din motive imperioase ce se referă la persecuții anterioare, refuză să se întoarcă în țara în care în mod obișnuit își avea reședința.

Articolul 28

(1) Forma de protecție acordată se anulează în următoarele situații:

a) acordarea ei s-a făcut în baza unor declarații false sau a fost obținută de solicitant în mod fraudulos și nu există alte motive care să conducă la menținerea formei de protecție acordate sau la acordarea unei alte forme de protecție;

b) după acordarea formei de protecție s-a descoperit că străinul se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 4.

(2) Prevederile alin. (1) lit. b) se aplică numai în cazul străinului care a obținut statutul de refugiat.

Articolul 29

(1) Funcționarul prevăzut la art. 13 alin. (2), din oficiu sau la propunerea uneia dintre instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale sau al ordinii publice, constată încetarea sau dispune anularea formei de protecție prin hotărâre motivată.

(2) Constatarea încetării sau dispunerea anulării formei de protecție nu produce efecte cu privire la membrii de familie ai persoanei cu privire la care a fost emisă hotărârea prevăzută la alin. (1).

(3) În funcție de motivele care au stat la baza pronunțării hotărârii de încetare sau anulare a formei de protecție, funcționarul prevăzut la art. 13 alin. (2) poate dispune, după caz, părăsirea teritoriului.

(4) Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) străinul poate face plângere în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță, după caz, în procedură ordinară sau în procedură accelerată.

Articolul 30

Dacă rămâne în continuare pe teritoriul României, persoana căreia i s-a retras ori i s-a anulat forma de protecție acordată se supune prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor în România.