(1) Normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat, prevăzute la art. 10, se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea normelor comunitare și naționale în domeniul ajutorului de stat, și reglementează scopul, obiectivul, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă și valoare în lei, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, durata, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere și control.
(2) Ajutoarele de stat care pot fi acordate din cele prevăzute la art. 10 și suma totală alocată fiecărei forme de ajutor de stat se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului, care va fi comunicată Comisiei Europene prin Raportul anual, în baza art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei.
(3) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului și Pădurilor transmit Comisiei Europene informările referitoare la schemele de ajutor de stat și ajutoarele individuale prevăzute la alin. (1), în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Regulamentul (CE) nr. 1.857/2006 al Comisiei.