LexistoriaDreptul la drept.

Reglementări în conformitate cu al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din tratat ajutoarelor de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în domeniul producției de produse agricole și de modificare a

Azi

OG 14/2010 · 6 articole

Articolul 7

Se stabilește cadrul juridic privind condițiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură și silvicultură, conform Regulamentului (CE) nr. 1.857/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 358 din 16 decembrie 2006, pentru stimularea competitivității agricultorilor, asigurarea securității alimentare a populației și protejarea mediului.

Articolul 8

(1) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigură elaborarea reglementărilor sectoriale și gestionarea fondurilor financiare necesare acordării ajutoarelor de stat permise conform art. 7.

(2) Instituția responsabilă pentru implementarea formelor de ajutor de stat este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv prin centrele județene ale acesteia sau al municipiului București ori, după caz, prin direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București.

Articolul 9

Beneficiarii ajutoarelor de stat permise conform art. 7 sunt întreprinderile mici și mijlocii care desfășoară activitate în domeniul producției primare agricole, definite conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, și conform prevederilor anexei I la Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea articolelor 87 și 88 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 214 din 9 august 2008.

Articolul 10

Guvernul este abilitat să acorde forme de ajutor de stat permise conform art. 7 în următoarele domenii:

a) transferul clădirilor agricole în interes public;

b) despăgubiri privind bolile plantelor și infestărilor parazitare ale acestora;

c) despăgubiri privind pierderile cauzate de fenomenele meteorologice nefavorabile;

d) plata primelor de asigurare;

e) încurajarea producerii de produse de calitate;

f) furnizare de asistență tehnică în sectorul agricol;

g) ajutoare pentru sectorul creșterii animalelor;

h) activități de dezvoltare rurală:

1. investiții în exploatații agricole; 2. conservarea peisajelor și a clădirilor tradiționale; 3. instalarea tinerilor fermieri; 4. constituirea de grupuri de producători; 5. comasarea terenurilor; 6. investiții în sectorul creșterii animalelor.

Articolul 11

(1) Normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat, prevăzute la art. 10, se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea normelor comunitare și naționale în domeniul ajutorului de stat, și reglementează scopul, obiectivul, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă și valoare în lei, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, durata, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere și control.

(2) Ajutoarele de stat care pot fi acordate din cele prevăzute la art. 10 și suma totală alocată fiecărei forme de ajutor de stat se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului, care va fi comunicată Comisiei Europene prin Raportul anual, în baza art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei.

(3) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului și Pădurilor transmit Comisiei Europene informările referitoare la schemele de ajutor de stat și ajutoarele individuale prevăzute la alin. (1), în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Regulamentul (CE) nr. 1.857/2006 al Comisiei.

Articolul 12

Măsurile prevăzute la art. 4 și 10 se aplică, cu excepția celor care cuprind aceiași beneficiari și aceleași cheltuieli eligibile ca și cele prevăzute și finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.