privind organizarea și dezvoltarea carierei functionarilor publici, cu modificările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 8 din aceasta hotărâre, precum și cu excepția prevederilor art. 1 din secțiunea 1 a pct. 1 din anexa nr. 1 la aceasta hotărâre.
(1) În anul 2006, funcționarii publici incadrati în autorități sau institutii publice pot promova pe un post vacant, într-un grad profesional superior, pe bază de examen sau concurs.
(2) Examenul sau concursul va fi organizat la nivelul autorității sau institutiei publice, care are obligația de a afisa la loc vizibil posturile vacante în vederea promovarii, cu 15 zile înainte de data sustinerii examenului sau, după caz, a concursului, și de a comunică Agentiei Naționale a Functionarilor Publici rezultatul examenului sau concursului de promovare.
(4) Posturile rămase vacante după promovarea functionarilor publici din autorități sau institutii publice, potrivit alin. (1), vor fi scoase la concurs în vederea ocuparii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.209/2003 , cu modificările ulterioare.
(5) În situația în care posturile vacante sunt blocate în condițiile legii în vederea ocuparii, pe aceste posturi pot fi promovati functionari publici incadrati în autoritățile sau instituțiile publice.
(6) Posturile rămase vacante ca urmare a aplicarii prevederilor alin. (5) nu pot fi scoase la concurs în vederea ocuparii.