Constituie contravenție următoarele fapte săvârșite de primar:
a) neelaborarea și nesupunerea spre aprobare consiliul lui local a măsurilor necesare îndeplinirii obligațiilor și a responsabilităților prevăzute la art. 8 lit. a) , b), c), e), k), n), o) și s); refuzul de a aplica măsurile hotărâte de consiliul local în aceste domenii sau nerespectarea acestora deși au fost stabilite sursele de finanțare, iar fondurile necesare au fost asigurate;
b) neorganizarea acțiunilor de control asupra obligațiilor privitoare la păstrarea curățeniei în piețe, oboare, târguri și în celelalte locuri publice, precum și la îndepărtarea zapezi și a ghetii de pe trotuare;
c) neluarea măsurilor prevăzute de lege pentru finalizarea construcțiilor începute;
d) lipsa de preocupare pentru păstrarea, conservarea, repararea și restaurarea monumentelor de orice natura de pe teritoriul comunei sau orașului;
e) neelaborarea și nesupunerea spre aprobare consiliului local de către primar a proiectelor de hotărâri prevăzute la art. 18 .