LexistoriaDreptul la drept.

Sancțiuni

Azi

OG 21/2002 · 10 articole

Articolul 19

Nerespectarea sau neîndeplinirea obligațiilor și a responsabilităților stabilite prin prezenta ordonanță atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate și se sancționează potrivit legii.

Articolul 20

Constituie contravenție următoarele fapte săvârșite de primar:

a) neelaborarea și nesupunerea spre aprobare consiliul lui local a măsurilor necesare îndeplinirii obligațiilor și a responsabilităților prevăzute la art. 8 lit. a) , b), c), e), k), n), o) și s); refuzul de a aplica măsurile hotărâte de consiliul local în aceste domenii sau nerespectarea acestora deși au fost stabilite sursele de finanțare, iar fondurile necesare au fost asigurate;

b) neorganizarea acțiunilor de control asupra obligațiilor privitoare la păstrarea curățeniei în piețe, oboare, târguri și în celelalte locuri publice, precum și la îndepărtarea zapezi și a ghetii de pe trotuare;

c) neluarea măsurilor prevăzute de lege pentru finalizarea construcțiilor începute;

d) lipsa de preocupare pentru păstrarea, conservarea, repararea și restaurarea monumentelor de orice natura de pe teritoriul comunei sau orașului;

e) neelaborarea și nesupunerea spre aprobare consiliului local de către primar a proiectelor de hotărâri prevăzute la art. 18 .

Articolul 21

Contravențiile prevăzute la art. 20 se sancționează după cum urmează:

a) cu amendă de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei contravențiile prevăzute la lit. c) și d) ;

b) cu amendă de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei contravențiile prevăzute la lit. b) ;

c) cu amendă de la 10.000.000 lei la 25.000.000 lei contravențiile prevăzute la lit. a) și e) .

Articolul 22

Amenzile prevăzute la art. 21 se aplică primarului și sunt suportate de acesta.

Articolul 22¹

Guvernul va reactualiza anual, prin hotărâre, limitele amenzilor contravenționale prevăzute în prezenta ordonanță, în funcție de rata inflației.

Articolul 23

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de persoanele împuternicite de ministrul administrației publice, precum și de persoanele împuternicite de ministrul apelor și protecției mediului.

Articolul 24

Consiliile locale și consiliile județene vor stabili, prin hotărâri adoptate în condițiile Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, faptele săvârșite de instituțiile publice, agenții economici, alte persoane juridice, precum și de cetățeni, care constituie contravenții în domeniul bunei gospodariri a localităților urbane și rurale, și sancțiunile ce se pot aplica pentru acestea.

Articolul 24¹

(1) În cazul nerespectării obligațiilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) , e) , f) , h) , i) și k) în termenele notificate de primar, de 30 de zile, sau de persoanele împuternicite de acesta, primarul poate aproba executarea de către autoritatea administrației publice locale a acțiunilor de curățare și igienizare. Lucrările se efectuează în numele și pe cheltuiala proprietarilor notificați, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul local, cu condiția constituirii dreptului de creanță și a recuperării cheltuielilor de la proprietarii notificați în condițiile legii.

(2) În toate cazurile în care proprietarul notificat conform alin. (1) nu permite accesul în imobilul supus lucrărilor de intervenție în vederea executării acestora de către autoritatea administrației publice locale, primarul solicită autorizarea instanței judecătorești competente, prin ordonanță președințială, dată cu citarea părților.

Articolul 24²

(1) În cazul nerespectării obligației prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. m) , dacă un vehicul staționează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, poliția locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului.

(2) Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public și se realizează pe durata a 24 de ore.

(3) Ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează în cazul în care în vehicul este vizibilă prezența unor persoane.

(4) Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situația în care prezența unor persoane fizice și juridice în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnico-administrative.

(5) Ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziție de ridicare, care trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații:

a) data, ora și locul ridicării vehiculului;

b) gradul profesional, numele și prenumele polițistului local care poate dispune măsura tehnico-administrativă, precum și unitatea din care acesta face parte;

c) indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată;

d) mențiuni privind înregistrarea foto sau video a staționării vehiculului;

e) mențiuni privind avarii vizibile pe vehicul;

f) date privind numărul de înmatriculare/înregistrare și marca vehiculului.

(6) Dispoziția de ridicare se încheie în 3 exemplare, cu următoarea destinație: primul exemplar pentru emitent, al doilea exemplar pentru administratorul drumului public sau, după caz, pentru administrația publică locală, iar al treilea exemplar pentru persoana fizică sau juridică care solicită restituirea vehiculului.

(7) Operațiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau în ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului.

(8) Transportul la locul de depozitare se realizează în condiții care exclud deplasarea pe propriile roți a vehiculului ridicat.

(9) Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la inițierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării și este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz se suportă doar contravaloarea operațiunii de ridicare.

(10) Depozitarea se face numai în spații corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administrația publică locală.

(11) Pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administrației publice locale.

(12) Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operațiunii/operațiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deținerea legală a acestuia.

(13) Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spațiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore.

Articolul 25

Prezenta ordonanță intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: Ministrul administrației publice, Octav Cozmanca Ministrul apelor și protecției mediului, Petru Lificiu