(1) Îndeplinirea criteriilor și înscrierea în Registrul special atrag în sarcina instituțiilor financiare nebancare respectarea cumulativă a cerințelor prevăzute la alin. (2)-(5).

(2) Calitatea acționarilor semnificativi și structura grupurilor din care aceștia fac parte trebuie să corespundă nevoii garantării unei gestiuni prudente și sănătoase a instituțiilor financiare nebancare și să permită realizarea unei supravegheri eficiente. În acest sens:

a) acționarii semnificativi trebuie să poată justifica în mod satisfăcător proveniența fondurilor destinate obținerii participației la capitalul social al instituțiilor financiare nebancare;

b) acționarii semnificativi trebuie să furnizeze, potrivit reglementărilor Băncii Naționale a României, suficiente informații care să asigure transparența necesară pentru identificarea structurii grupului din care fac parte.

(3) Conducătorii și administratorii trebuie să îndeplinească următoarele criterii de calificare și experiență profesională:

a) conducătorii să aibă studii superioare și o experiență de minimum 2 ani în unul dintre domeniile considerate relevante de Banca Națională a României;

b) cel puțin unul dintre administratori să aibă experiență în domeniul financiar-contabil de minimum un an.

(4) La organizarea și conducerea instituțiilor financiare nebancare vor fi avute în vedere următoarele:

a) un regulament propriu de funcționare, prin care se vor detalia atribuțiile și competențele fiecărui compartiment prevăzut în structura organizatorică, precum și relațiile dintre compartimente;

b) constituirea în structura acestora a cel puțin unui comitet de administrare a riscurilor și a unui comitet de audit, ale căror atribuții minime vor fi stabilite prin reglementările Băncii Naționale a României;

c) conducerea trebuie să fie asigurată de cel puțin 2 conducători, salariați ai instituției respective, desemnați conform statutului societății;

d) conducătorii trebuie să asigure efectiv conducerea de zi cu zi a activității numai în cadrul instituției financiare nebancare în care sunt numiți și cel puțin unul dintre aceștia trebuie să cunoască limba română;

(5) Instituțiile financiare nebancare trebuie să respecte cerințele prudențiale care se referă, fără a se limita la:

a) fonduri proprii;

b) expunerea față de un debitor și expunerea agregată;

c) expunerea față de persoanele aflate în relații speciale cu instituțiile financiare nebancare;

d) calitatea activelor, constituirea și utilizarea provizioanelor de risc;

e) organizare și control intern.