e¹) acordare de credite de către persoane juridice fără scop patrimonial din fonduri publice sau puse la dispoziție în baza unor acorduri interguvernamentale, cu caracter rambursabil/nerambursabil;
(1) Instituțiile financiare nebancare pot desfășura următoarele activități de creditare:
a) acordare de credite, incluzând, fără a se limita la: credite de consum, credite ipotecare, credite imobiliare, microcredite, finanțarea tranzacțiilor comerciale, operațiuni de factoring, scontare, forfetare;
b) leasing financiar;
c) emitere de garanții și asumare de angajamente, inclusiv garantarea creditului;
d) acordare de credite cu primire de bunuri spre păstrare, respectiv amanetare prin case de amanet;
e) acordare de credite către membrii unor asociații fără scop patrimonial, organizate pe baza liberului consimțământ al salariaților/pensionarilor, în vederea sprijinirii prin împrumuturi financiare a membrilor lor, respectiv case de ajutor reciproc;
f) alte forme de finanțare de natura creditului.
(2) Instituțiile financiare nebancare, în derularea activităților aferente creditelor de consum, pot emite și administra carduri de credit pentru clienți și pot desfășura activități legate de procesarea tranzacțiilor cu acestea, cu respectarea reglementărilor Băncii Naționale a României în domeniu.
(3) Instituțiile financiare nebancare pot presta servicii conexe și de consultanță legate de realizarea activităților prevăzute la alin. (1).
(4) Instituțiile financiare nebancare pot efectua operațiuni în mandat în relația cu alte instituții financiare nebancare și/sau instituții de credit legate de activitatea de creditare desfășurată de acestea.