LexistoriaDreptul la drept.

Abrogat

Azi

OG 28/2006 · 6 articole

Articolul 46

Abrogat cel târziu la 11 noiembrie 2026 · de Legea nr. 93/2009

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

, republicată, și ale reglementărilor specifice date în aplicarea acesteia, și să întocmească situații financiare care să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare, a fluxurilor de trezorerie și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată.

Articolul 47

Abrogat cel târziu la 11 noiembrie 2026 · de Legea nr. 93/2009

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Instituțiile financiare nebancare sunt obligate să prezinte Băncii Naționale a României situațiile lor financiare, precum și alte date și informații cerute de Banca Națională a României, la termenele și în forma stabilite prin reglementări emise de aceasta.

Articolul 48

Abrogat cel târziu la 11 noiembrie 2026 · de Legea nr. 93/2009

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Situațiile financiare ale instituțiilor financiare nebancare înscrise în Registrul general vor fi auditate de auditori financiari, persoane juridice sau fizice.

(2) Situațiile financiare ale instituțiilor financiare nebancare înscrise în Registrul special vor fi auditate exclusiv de auditori financiari, persoane juridice, agreați de Banca Națională a României, în baza experienței dovedite în exercitarea activității de audit financiar.

Articolul 49

Abrogat cel târziu la 11 noiembrie 2026 · de Legea nr. 93/2009

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) În scopul auditării situațiilor financiare, instituțiile financiare nebancare vor încheia contracte cu auditori financiari, persoane juridice sau fizice, după caz, autorizate de Camera Auditorilor Financiari din România, potrivit legii.

(2) Auditorul financiar are următoarele atribuții:

a) întocmește un raport anual împreună cu opinia sa, din care să rezulte dacă situațiile financiare prezintă o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare, a fluxurilor de trezorerie ale instituției financiare nebancare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată, potrivit standardelor profesionale publicate de Camera Auditorilor Financiari din România;

b) furnizează, la solicitarea Băncii Naționale a României, orice detalii, clarificări, explicații referitoare la datele cuprinse în situațiile financiare ale instituției financiare nebancare;

c) analizează practicile și procedurile controlului și auditului intern și, dacă consideră că acestea nu sunt corespunzătoare, va face recomandări instituției financiare nebancare înscrise în Registrul special, pentru remedierea lor.

(3) Raportul auditorului financiar împreună cu opinia sa vor fi prezentate adunării generale a acționarilor și vor fi publicate împreună cu situațiile financiare anuale.

Articolul 50

Abrogat cel târziu la 11 noiembrie 2026 · de Legea nr. 93/2009

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Auditorul financiar trebuie să informeze Banca Națională a României de îndată ce, în exercitarea atribuțiilor sale, a luat cunoștință despre orice act sau fapt în legătură cu activitatea instituției financiare nebancare ori cu entitățile la care instituția financiară nebancară deține participații, act sau fapt care:

a) constituie o încălcare gravă a legii și/sau a reglementărilor ori a actelor emise în aplicarea acesteia, prin care sunt stabilite condițiile de desfășurare a activității instituției financiare nebancare;

b) este de natură să afecteze situația patrimonială a instituției financiare nebancare sau buna sa funcționare;

c) poate conduce la un refuz din partea auditorului de a-și exprima opinia asupra situațiilor financiare ale instituției financiare nebancare sau la exprimarea de către acesta a unei opinii cu rezerve.

(2) Îndeplinirea cu bună-credință de către auditorul financiar a obligației de a informa Banca Națională a României nu constituie o încălcare a obligației de păstrare a secretului profesional, care revine acestuia potrivit legii, și nu poate atrage răspunderea materială a acestuia.

Articolul 51

Abrogat cel târziu la 11 noiembrie 2026 · de Legea nr. 93/2009

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Fiecare instituție financiară nebancară va publică situațiile financiare, după aprobarea acestora de către adunarea generală a acționarilor, în forma stabilită de Banca Națională a României, la termenele prevăzute de lege.