(1) Entitățile SAL se pot constitui cu respectarea cerințelor stabilite prin prezenta ordonanță.
(2) Finanțarea entităților SAL se poate face din fonduri publice, private sau mixte.
(3) Autoritățile publice centrale, autoritățile administrative autonome care intenționează să înființeze entități SAL, precum și Centrul de soluționare alternativă a litigiilor din sistemul bancar prevăzut la art. 21 transmit autorității competente informațiile prevăzute la art. 18 , precum și orice alte informații solicitate de aceasta.
(4) Autoritatea competentă poate solicita documente sau clarificări suplimentare în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii notificării ori a ultimelor documente depuse. Autoritatea publică centrală va transmite documentele, respectiv clarificările solicitate în termen de 15 zile calendaristice de la primirea solicitării.
(5) Autoritatea competentă comunică rezultatul evaluării autorității solicitante în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii ultimului document ori a ultimelor clarificări solicitate.
(6) După primirea rezultatului evaluării, autoritatea solicitantă înființează entitatea SAL cu respectarea reglementărilor legale în vigoare.