(1) Organismele de soluționare a litigiilor stabilite pe teritoriul României, care intenționează să dobândească calitatea de entități SAL în temeiul prezentei ordonanțe și să fie incluse pe o listă în conformitate cu art. 31 alin. (2) , notifică autorității competente următoarele:
a) numele, coordonatele și site-ul internet;
b) informații privind structura și finanțarea lor, inclusiv informații privind persoanele fizice responsabile de soluționarea litigiilor, remunerarea și mandatul acestora;
c) regulile de procedură;
d) comisioanele;
e) durata medie a procedurilor de soluționare a litigiilor;
f) limba în care pot fi prezentate reclamații și în care se poate desfășura procedura de soluționare a litigiilor;
g) o declarație privind tipurile de litigii vizate de procedura de soluționare a litigiilor;
h) motivele pentru care entitatea de soluționare a litigiilor poate refuza să instrumenteze un anumit litigiu în conformitate cu art. 5 alin. (4) și (8) ;
i) o declarație motivată pe propria răspundere care să ateste dacă entitatea respectă condițiile de înființare și funcționare ale unei entități SAL care intră în domeniul de aplicare al prezentei ordonanțe și dacă este conformă cu cerințele de calitate prevăzute în cap. II.
(2) În cazul modificării informațiilor menționate la lit. a)-h), entitățile SAL notifică, fără întârzieri nejustificate, aceste modificări autorității competente.
(3) Centrul de soluționare alternativă a litigiilor din sistemul bancar prevăzut la art. 21 comunică autorității competente, în plus față de informațiile și declarațiile menționate la alin. (1) , informații necesare pentru a evalua conformitatea persoanelor care fac parte din Corpul Conciliatorilor cu cerințele specifice suplimentare privind independența și transparența prevăzute la art. 6 alin. (5) .
(4) Entitățile SAL comunică autorității competente la fiecare 2 ani informații privind:
a) numărul de litigii primite și tipurile de reclamații la care se referă;
b) procentul de proceduri SAL care au fost întrerupte înainte de a fi obținut un rezultat;
c) durata medie de soluționare a litigiilor primite;
d) proporția respectării rezultatelor procedurilor SAL, în cazul în care aceasta este cunoscută;
e) orice probleme semnificative care apar frecvent și duc la litigii între consumatori și comercianți. Informațiile comunicate în acest sens pot fi însoțite de recomandări cu privire la modul în care aceste probleme pot fi evitate sau rezolvate în viitor;
f) o evaluare a eficacității cooperării lor în cadrul rețelelor entităților SAL care facilitează soluționarea litigiilor transfrontaliere, după caz;
g) formarea oferită persoanelor fizice responsabile de SAL în conformitate cu art. 6 alin. (3) , după caz;
h) o evaluare a eficacității procedurii SAL oferite de către entitate și a modalităților posibile de îmbunătățire a performanțelor sale.