(1) În cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor se înființează o structură responsabilă cu derularea procedurilor SAL. Această structură este imparțială și își desfășoară activitatea independent de activitățile de supraveghere și control piață.
(2) În scopul dobândirii calității de entitate SAL de către structura prevăzută la alin. (1) , Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor transmite autorității competente informațiile prevăzute la art. 18 , precum și orice alte informații solicitate de aceasta în termen de 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.
(3) Structura organizatorică a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor va fi suplimentată cu un număr de 25 de posturi, cu încadrarea în bugetul aprobat ordonatorului principal de credite, necesare funcționării entității SAL.
(4) Conducerea structurii responsabile cu derularea procedurilor SAL este asigurată de o persoană ce își desfășoară activitatea independent de activitățile de supraveghere și control piață, aflată în subordinea înaltului funcționar public. Conducătorul acestei structuri răspunde în fața autorității competente și are obligația de informare periodică a conducerii ierarhice superioare.
(5) Modul de organizare, finanțare și procedura de funcționare a structurii cu rol de entitate SAL se vor stabili prin hotărâre a Guvernului în termen de 120 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.