(1) Litigiile care intră sub incidența prezentei ordonanțe și care implică comercianți care desfășoară activități în România pot fi prezentate unei entități SAL care îndeplinește cerințele prevăzute de prezenta ordonanță.
(2) Entitățile SAL îndeplinesc următoarele cerințe:
a) administrează un site internet actualizat care permite părților să aibă cu ușurință acces la informațiile referitoare la procedura SAL și care permite consumatorilor să prezinte online o reclamație și documentele justificative necesare;
b) furnizează, la cerere părților, pe un suport durabil, informațiile prevăzute la lit. a) ;
c) permit consumatorului să prezinte o reclamație în scris, pe suport hârtie sau pe alt suport durabil, după caz;
d) permit schimbul de informații dintre părți prin mijloace electronice sau prin poștă, după caz;
e) acceptă atât litigii naționale, cât și litigii transfrontaliere, inclusiv litigiile reglementate de Regulamentul (UE) nr. 524/2013;
f) se asigură că prelucrarea datelor cu caracter personal este în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu Ordinul Avocatului Poporului nr. 75/2002 privind stabilirea unor măsuri și proceduri specifice care să asigure un nivel satisfăcător de protecție a drepturilor persoanelor ale căror date cu caracter personal fac obiectul prelucrărilor.
(3) În situația în care nu există o entitate de soluționare a litigiilor competentă pentru anumite sectoare de activitate, poate fi creată o entitate SAL complementară, conform prevederilor alin. (1) , care să fie competentă să soluționeze litigiile din cadrul respectivelor sectoare de activitate.
(4) Entitățile SAL pot refuza instrumentarea unui anumit litigiu din următoarele motive:
a) consumatorul nu a încercat să contacteze comerciantul în cauză pentru a discuta reclamația sa și nu a căutat, ca un prim pas, să rezolve diferendul direct cu comerciantul;
b) litigiul este promovat cu rea-credință sau este ofensator;
c) litigiul este sau a fost analizat anterior de către o altă entitate SAL sau de către o instanță judecătorească;
d) consumatorul nu a prezentat reclamația entității SAL în termen de un an de la data la care acesta, după caz, a prezentat reclamația comerciantului sau de la data săvârșirii faptei ce a dat naștere litigiului ori, în cazul faptelor continue, de la data încetării acestora;
e) instrumentarea unui astfel de litigiu ar afecta în mod grav funcționarea eficientă a entității SAL;
f) entitatea SAL sesizată nu este competentă să soluționeze litigiul.
(5) În cazul în care o entitate SAL nu poate analiza o reclamație care i-a fost înaintată, entitatea SAL respectivă prezintă ambelor părți o explicație privind motivele neanalizării litigiului în termen de 21 de zile calendaristice de la primirea dosarului de reclamație.
(6) Refuzul examinării unui anumit litigiu, potrivit alin. (4) , nu trebuie să afecteze accesul consumatorilor la procedurile SAL, inclusiv în cazul litigiilor transfrontaliere.
(7) În cazul în care o entitate SAL nu poate examina o reclamație care i-a fost prezentată, conform alin. (4) și procedurilor proprii stabilite potrivit prevederilor alin. (8) , o altă entitate SAL poate decide dacă să primească sau să nu primească reclamația consumatorului, la cererea acestuia.
(8) Entitățile SAL stabilesc prin reguli procedurale motivele în baza cărora refuză instrumentarea unui anumit litigiu.