(1) Fondul are obligația de a lua toate măsurile necesare punerii la dispoziția deponenților garantați, prin intermediul instituțiilor de credit mandatate potrivit art. 22 alin. (1), a sumelor reprezentând compensații cuvenite într-un termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la data la care depozitele au devenit indisponibile, conform art. 2 alin. (3) lit. c) pct. (i) sau (îi).

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), Banca Națională a României poate aproba, la solicitarea Fondului, în circumstanțe absolut excepționale, prelungirea cu maximum 10 zile lucrătoare a termenului pentru punerea compensațiilor la dispoziția deponenților garantați.

(3) Pentru îndeplinirea obligației prevăzute la alin. (1), în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data la care depozitele devin indisponibile, Fondul stabilește data începerii plății compensațiilor, perioada în care plățile se efectuează prin intermediul instituțiilor de credit mandatate, modalitatea de plată a compensațiilor și asigură publicarea în cel mai scurt timp pe pagina de internet a Fondului și în cel puțin două cotidiene de circulație națională a informațiilor necesare pentru intrarea în posesia compensațiilor.

(4) Informațiile prevăzute la alin. (3) trebuie să includă cel puțin următoarele elemente:

a) instituțiile de credit care sunt mandatate să efectueze plata compensațiilor, inclusiv unitățile teritoriale ale acestora;

b) perioada în care plata compensațiilor se efectuează prin unitățile instituțiilor de credit mandatate;

c) procedura de obținere a compensațiilor de către deponenții care nu s-au prezentat pentru a intră în posesia acestora în perioada prevăzută la lit. b);

d) modalitățile de plată, documentele, condițiile și formalitățile necesare pentru obținerea compensației;

e) procedura de soluționare a contestațiilor referitoare la datele cuprinse în listele în baza cărora se realizează plata compensațiilor.

(5) Instituția de credit ale cărei depozite au devenit indisponibile și instituția de credit ce a fost mandatată pentru efectuarea plății compensațiilor au obligația de a publică informațiile menționate la alin. (4) la sediul tuturor unităților lor teritoriale.

(6) Termenele și perioada prevăzute la alin. (1)-(4) pentru punerea la dispoziție a compensațiilor și pentru efectuarea plăților prin instituțiile de credit mandatate nu vor putea fi invocate de Fond pentru a refuza plata compensației unui deponent garantat care nu a fost în măsură să își valorifice acest drept în termenele respective.