LexistoriaDreptul la drept.

Drepturile și oblibațiile operatorilor

Azi

OG 42/2003 · 2 articole

Articolul 27

(1) Drepturile și oblibațiile operatorilor prestatori ai serviciilor de iluminat public se prevad în contractele de delegare a gestiunii sau în regulamentele de organizare și functionare a serviciilor de iluminat public.

(2) Operatorii care presteaza servicii de iluminat public în condițiile gestiunii delegate au dreptul sa sisteze serviciile de iluminat public și sa îi debranseze de la reteaua electrica de joasa tensiune pe acei utilizatori care nu și-au achitat contravaloarea serviciilor prestate, inclusiv majorarile și/sau penalitatile pentru intarziere, în cel mult 30 de zile calendaristice de la data expirarii termenului de plată a facturilor; măsura debransarii de la reteaua de joasa tensiune se poate lua numai în urma unei notificari prealabile adresate utilizatorului restant și se poate pune în aplicare după 5 zile lucratoare de la data primirii acesteia.

(3) Reluarea prestarii serviciului de iluminat public se va face în termen de maximum o zi lucratoare de la efectuarea platii; cheltuielile aferente suspendarii și, respectiv, reluării prestarii serviciului vor fi suportate de utilizator.

Articolul 28

(1) Operatorii serviciilor de iluminat public au față de utilizatori urmatoarele obligații:

a) sa gestioneze serviciile de iluminat public pe criterii de competitivitate și eficienta economica;

b) sa promoveze dezvoltarea, modernizarea și exploatarea eficienta a infrastructurii aferente serviciilor de iluminat public;

c) să respecte angajamentele luate prin contractele de prestare a serviciilor de iluminat public;

d) sa presteze serviciul de iluminat public pentru toți utilizatorii cu care a incheiat contracte de prestare și utilizare a serviciului;

e) sa serveasca toate obiectivele utilizatorului pentru care au fost autorizati, în condițiile prevederilor regulamentului de organizare și functionare a serviciilor de iluminat public;

f) să asigure respectarea angajamentelor luate cu privire la indicatorii de performanță stabiliti de autoritățile administrației publice locale în caietele de sarcini și în contractele de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public;

g) sa furnizeze autorităților administrației publice locale, ANRSC și CNRI informațiile solicitate și să asigure accesul la toate informațiile necesare verificării și evaluării funcționarii și dezvoltării serviciilor de iluminat public, în conformitate cu clauzele contractului de delegare și cu prevederile legale în vigoare;

h) sa puna în aplicare metode performante de management, care să conduca la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurentiale date de normele legale în vigoare pentru achizițiile de lucrari, bunuri și servicii.

(2) Operatorii serviciilor de iluminat public raspund de indeplinirea cu buna-credinta a obligațiilor prevăzute la alin. (1).

(3) Penalitatile pentru nerespectarea de către operatori a indicatorilor de performanță angajați prin contract se prevad în mod obligatoriu în contractele de delegare a gestiunii serviciilor de iluminat public sau, în cazul gestiunii directe, în regulamentele de organizare și functionare a serviciului.

(4) Operatorii serviciilor de iluminat public au obligația să asigure finantarea pregatirii profesionale a propriilor salariati.