(1) Beneficiarii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 10 depun la centrele județene/locale ale APIA, respectiv centrul APIA din municipiul București la care sunt înregistrate cererile de plată pe suprafață pentru anul 2023 o cerere de acordare a grantului direct, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 , însoțită de copia documentului de coordonate bancare, numai în situația în care acesta a suferit modificări față de cel înscris în cererea de plată pentru anul 2023.
(2) Copiile documentelor de identificare existente la dosarul cererii de plată pe suprafață aferente anului 2023, în cazul în care nu sunt modificări, rămân valabile și pentru acordarea grantului direct prevăzut de prezenta ordonanță.
(3) Cererea de acordare a grantului direct și documentele prevăzute la alin. (1) se depun în termen de maximum 30 de zile lucrătoare începând cu a 5-a zi lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.
(4) Documentele depuse în copie de către beneficiar vor purta sintagma „conform cu originalul“, vor fi datate și însușite prin semnătură de către beneficiar.
(5) APIA pune la dispoziția solicitanților cereri pretipărite, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 , cu suprafețele determinate în urma controalelor administrative și la fața locului aferente fiecărei culturi cuprinse în anexa nr. 1 pentru anul 2023; suprafețele totale se exprimă în ha, în cifre întregi fără subdiviziuni, prin trunchiere.