(1) După primirea cererilor de acordare a grantului direct, în termen de maximum 10 zile lucrătoare, centrele județene/locale ale APIA, respectiv centrul APIA din municipiul București verifică respectarea/îndeplinirea prevederilor art. 10 , iar nerespectarea acestora de către solicitanți atrage după sine neeligibilitatea acestora la acordarea grantului.
(2) Notificarea de respingere a cererii se comunică în scris solicitantului în termen de maximum 5 zile lucrătoare după finalizarea verificărilor, de către centrele județene/locale ale APIA, respectiv centrul APIA din municipiul București, iar aceasta poate fi contestată în termenele și în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.