(1) Plata obligațiilor bugetare se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxa, contribuție sau alte venituri bugetare, inclusiv dobânzi și penalități de orice fel, în următoarea ordine:
a) obligații bugetare cu termene de plată în anul curent;
b) obligații bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare datorate și neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;
c) dobânzi, penalități de întârziere și alte penalități aferente obligațiilor bugetare prevăzute la lit. b);
d) obligații bugetare cu termene de plată viitoare.
(2) În situația în care debitorul nu efectuează plata obligațiilor bugetare, conform prevederilor alin. (1), creditorul bugetar va proceda la stingerea obligațiilor bugetare pe care le administrează, în conformitate cu ordinea de plată reglementată de prezenta ordonanță, și va înștiința despre aceasta debitorul în termen de 10 zile de la data efectuării stingerii.
(1) Plata obligației bugetare se face prin decontare bancară, mandat poștal, în numerar sau prin anulare de timbre mobile, la termenele stabilite potrivit dispozițiilor legale.
(2) Ministerul Finanțelor Publice împreună cu Banca Naționala a României stabilesc de comun acord mijloacele de plată autorizate care vor fi utilizate pentru plata obligațiilor bugetare prin decontare bancară.
(1) În cazul plăților în numerar obligația bugetară se considera plătită la data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate ale creditorilor bugetari.
(2) În cazul plății efectuate prin decontare bancară sau prin mandat poștal pentru obligațiile bugetare cu termen de plată fix sau stabilit sub forma de interval, obligația bugetară se considera plătită la data la care băncile debiteaza contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ștampila și semnatura autorizata a acestora.
(3) Nedecontarea de către unitățile bancare a sumelor cuvenite bugetului, în termen de 48 de ore de la data debitarii contului plătitorului, atrage pentru plătitor dobânzi și penalități la nivelul celor prevăzute la art. 14 alin. (1), art. 16 și la art. 17 alin. (1), după intervalul de 48 de ore.
(4) Nedecontarea de către unitățile bancare a sumelor cuvenite bugetului și reținute din contul plătitorului nu îl exonereaza pe plătitor de obligația de plată a sumelor respective, inclusiv dobânzi și penalități la nivelul celor prevăzute la art. 14 alin. (1), art. 16 și art. 17 alin. (1).
(5) Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului și nedecontate de unitățile bancare, prevăzute la alin. (4), precum și a dobânzilor și penalitatilor prevăzute la alin. (3) și (4) plătitorul se poate indrepta împotriva unității bancare respective.