LexistoriaDreptul la drept.

Sancțiuni

Azi

OG 73/2002 · 6 articole

Articolul 54

Incalcarea dispozițiilor prezentei ordonante atrage raspunderea disciplinara, materiala, civila, contraventionala sau penala, după caz.

Articolul 55

Constituie contraventii în domeniul serviciilor energetice de interes local urmatoarele fapte:

a) activitățile care pot pune în pericol viața, sănătatea și/sau bunurile cetatenilor;

b) întreținerea necorespunzatoare sau neluarea masurilor de protecție împotriva inghetului a instalațiilor de distribuție a energiei termice, corespunzător obligațiilor ce revin operatorului potrivit prevederilor legale sau clauzelor contractului de delegare a gestiunii;

c) refuzul utilizatorului de a permite personalului imputernicit al operatorului accesul la instalatiile proprii în scopul efectuării controlului, înregistrării consumurilor, executarii lucrărilor de întreținere și reparatii, bransarii unor noi consumatori sau pentru debransarea instalațiilor în caz de neplata;

d) folosirea de către utilizator a apei calde menajere și a agentului termic pentru incalzire pentru spalarea autovehiculelor, topirea zapezii sau în alte scopuri decat cele prevăzute în contractele-abonament;

e) executarea lucrărilor de reparatie capitala a instalațiilor de incalzire centrala sau modificarea acestora fără documentatie tehnica legal aprobata și fără acordul operatorului;

f) golirea instalațiilor în vederea executarii unor modificari sau reparatii fără acceptul scris al operatorului;

g) nerespectarea programului de contorizare aprobat potrivit legii;

h) furnizarea agentului termic de către producător/distribuitor la parametrii care pun în pericol siguranța instalațiilor de utilizare;

i) producerea, transportul și/sau distributia de energie termica fără licenta eliberata de autoritatea de reglementare competența și/sau fără contract de delegare a serviciului acordat în condițiile legii de autoritatea administrației publice locale.

Articolul 56

Constituie contraventii în domeniul stabilirii și ajustarii preturilor și tarifelor pentru energia termica livrata sub forma de agent termic pentru incalzire și apa calda menajera urmatoarele fapte:

a) practicarea de către producători, transportatori, distribuitori și/sau furnizori a altor prețuri sau tarife decat cele stabilite de autoritatea de reglementare competența;

b) fundamentarea și susținerea cererii de stabilire sau de ajustare a preturilor și tarifelor de către producători, transportatori, distribuitori și/sau furnizori cu date eronate, în scopul obtinerii unor tarife și prețuri mai mari;

c) refuzul operatorilor de servicii energetice urbane producători, transportatori, distribuitori și/sau furnizori - de a se supune controlului autorităților de reglementare abilitate în ceea ce priveste preturile și tarifele.

Articolul 57

Contraventiile prevăzute la art. 55 și 56 se sancționează după cum urmeaza:

a) cu amendă de la 1.000.000 lei la 3.000.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei pentru persoanele juridice, faptele prevăzute la art. 55 lit. d), e) și f);

b) cu amendă de la 2.000.000 lei la 4.000.000 lei pentru persoanele fizice și de la 4.000.000 lei la 7.000.000 lei pentru persoanele juridice, faptele prevăzute la art. 55 lit. a), b) și c);

c) cu amendă de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei pentru persoanele fizice și de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei pentru persoanele juridice, faptele prevăzute la art. 56 lit. a), b) și c);

d) cu amendă de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei pentru persoanele fizice și de la 150.000.000 lei la 250.000.000 lei pentru persoanele juridice, faptele prevăzute la art. 55 lit. g), h) și i).

Articolul 58

(1) Constatarea contraventiilor prevăzute la art. 55 și 56 și aplicarea sanctiunilor prevăzute la art. 57 se fac de către primari și/sau de imputernicitii acestora, respectiv de autoritatea de reglementare competența.

(2) În cazul contraventiilor prevăzute la art. 56 preturile și tarifele stabilite greșit se corecteaza, iar sumele încasate în mod necuvenit se constituie venit la bugetul local.

(3) Cuantumul amenzilor contraventionale prevăzute la art. 57 va fi reactualizat în raport cu rata inflatiei, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administrației Publice.

(4) Dispozitiile referitoare la contraventii prevăzute la art. 55-58 se completeaza cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari și completari prin Legea nr. 180/2002 .

Articolul 59

În termen de 30 de zile de la data publicarii prezentei ordonante în Monitorul Oficial al României, Partea I, cele doua autorități competente, ANRSC, respectiv ANRE, vor stabili prin protocol modul de predare-primire a competentelor și atribuțiilor specifice.