(1) Prin derogare de la art. 7 alin. (3), orice reducere acceptată a tarifelor percepute unui operator de transport feroviar de către administratorul infrastructurii, pentru o prestație de serviciu, oricare ar fi aceasta, trebuie să îndeplinească criteriile prevăzute în prezentul articol.
(2) Cu excepția alin. (3), reducerile sunt destinate exclusiv economiei reale de cost administrativ realizate de administratorul infrastructurii. Pentru a se stabili nivelul de reducere nu se ține seama de acele economii care au fost deja incluse în tariful de utilizare perceput.
(3) Administratorul infrastructurii poate institui sisteme de reducere care să se adreseze tuturor utilizatorilor de infrastructură și care acordă, pentru fluxuri de circulație specificate, reduceri limitate în timp, în scopul de a se încuraja dezvoltarea unor noi servicii feroviare, sau reduceri care favorizează utilizarea unor linii care sunt folosite mult sub capacitatea lor.
(4) Reducerile nu pot fi aplicate decât la tarifele percepute pentru o secțiune determinata a infrastructurii.
(5) Sisteme de reduceri similare se aplică la servicii similare.