Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 6 octombrie 2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 9, literele d¹)- d³) se abrogă.
2. La articolul 10, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) sumele necesare asigurării, prin intermediul autorităților de management, a prefinanțării proiectelor pentru beneficiari, alții decât cei prevăzuți la art. 6 alin. (1)-(4) și (6), și/sau continuării finanțării proiectelor în cazul indisponibilității temporare a fondurilor europene și în cazul depășirii sumelor alocate în euro la nivel de program operațional pentru proiectele încheiate potrivit art. 12, corespunzător fondurilor europene;
3. La articolul 20, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4¹), cu următorul cuprins:(4¹) Prin excepție de la prevederile alin. (4), pentru Programul operațional Competitivitate, Programul operațional regional și Programul operațional Capital uman, beneficiarii/liderii de parteneriat/partenerii, alții decât cei prevăzuți la art. 6 și 7, au obligația de a achita integral contribuția proprie aferentă cheltuielilor eligibile incluse în documentele anexate cererii de plată, cel mai târziu până la data depunerii cererii de rambursare aferente cererii de plată
4. La articolul 27, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Autoritatea de certificare recuperează de la ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management: a) la data închiderii programului operațional, orice sume din categoriile prevăzute la art. 10 lit. a), transferate unităților de plată, ca urmare a depășirii sumelor alocate în euro la nivel de program operațional; b) până cel târziu la data închiderii programului operațional, orice sume din fonduri europene și din categoriile prevăzute la art. 10 lit. a), transferate unităților de plată care, ulterior plăților efectuate către beneficiari, nu au fost incluse sau au fost deduse de autoritatea de management/Autoritatea de certificare în/din cheltuielile eligibile declarate Comisiei Europene, ca urmare a sesizării unor nereguli, și nu au fost recuperate de la beneficiari.
5. La articolul 27, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:(5) Autoritatea de certificare reîntregește sumele utilizate din bugetul de stat, conform prevederilor art. 10 lit. a), cu excepția celor utilizate pentru depășirea sumelor alocate în euro la nivel de program operațional, potrivit prevederilor art. 12, din fonduri europene, prin virarea la bugetul de stat, la poziții bugetare distincte de venituri pentru sumele provenite din finanțarea anului curent și pentru sumele provenite din finanțarea anilor precedenți, pe codul de identificare fiscală al Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, fără a se ține cont de programul operațional pentru care a fost efectuată operațiunea, din sumele primite de la Uniunea Europeană, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la încasarea acestora, după onorarea obligațiilor privind transferul de fonduri către unitățile de plată din cadrul autorităților de management.