Condițiile exercitării dreptului de rezidență pe teritoriul României de către cetățenii Uniunii Europene, precum și de membrii familiilor lor

Azi

OUG 102/2005 · 16 articole

Secțiunea 1 — Dispoziții generale

Articolul 11

(1) Cetățenii Uniunii Europene care intră pe teritoriul României beneficiază de drept de rezidență pentru o perioadă de până la 3 luni de la data intrării în țară, fără îndeplinirea vreunei condiții suplimentare.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , cetățenii Uniunii Europene care intră pe teritoriul României și sunt în căutarea unui loc de muncă beneficiază de drept de rezidență pentru o perioadă de până la 6 luni de la data intrării, fără îndeplinirea vreunei condiții suplimentare.

(3) Membrii de familie ai cetățenilor Uniunii Europene, indiferent de cetățenie, care îi însoțesc sau li se alătură ulterior beneficiază de prevederile alin. (1) .

(4) Persoanele prevăzute la alin. (1) și (3) pot beneficia de drept de rezidență pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 3 luni în condițiile prevăzute la secțiunea a 2-a a prezentului capitol .

(5) Persoanele prevăzute la alin. (1) și (3) pot beneficia de drept de rezidență permanentă pe teritoriul României în condițiile prevăzute la secțiunea a 3-a a prezentului capitol .

Secțiunea a 2-a — Dreptul de rezidență pentru o perioadă de peste 3 luni

Articolul 12

(1) Cetățenii Uniunii Europene aflați în una dintre următoarele situații au dreptul de rezidență în România pentru o perioadă mai mare de 3 luni:

a) au statutul de lucrător;

b) dețin mijloace de întreținere pentru ei și membrii lor de familie, de regulă cel puțin la nivelul venitului minim garantat în România, și asigurare de sănătate;

c) sunt înscriși la o instituție din România, acreditată în condițiile legii, având ca obiect principal de activitate desfășurarea de activități de învățământ sau de perfecționare a pregătirii profesionale, au asigurare de sănătate și asigură autoritățile competente, printr-o declarație pe propria răspundere sau prin orice alt mijloc, că dețin mijloace de întreținere pentru ei și membrii lor de familie, de regulă cel puțin la nivelul venitului minim garantat în România;

d) sunt membri de familie ai unui cetățean al Uniunii Europene care îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la lit. a)-c) sau ai unui cetățean român cu domiciliul ori reședința în România.

(2) Membrii de familie care nu sunt cetățeni ai Uniunii Europene pot beneficia de dreptul de rezidență pentru o perioadă de peste 3 luni dacă însoțesc sau se alătură ulterior cetățeanului Uniunii Europene care îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) .

(2¹) Cetățenii Uniunii Europene a căror rezidență pe teritoriul României este necesară pentru realizarea unui obiectiv aflat în competența Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului sau a unei autorități publice centrale de specialitate au dreptul de rezidență în România pentru o perioadă mai mare de 3 luni, la solicitarea expresă a oricăreia dintre respectivele autorități sau instituții, adresată Inspectoratului General pentru Imigrări, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) , dacă nu reprezintă o amenințare reală și actuală la adresa ordinii publice, securității naționale sau sănătății publice.

(2²) Membrii de familie care nu sunt cetățeni ai Uniunii Europene pot beneficia de dreptul de rezidență pentru o perioadă de peste 3 luni dacă însoțesc sau se alătură ulterior unui cetățean al Uniunii Europene față de care se aplică prevederile alin. (2¹) .

(3) Dreptul de rezidență are o durată determinată de perioada în care titularul îndeplinește condițiile de exercitare a acestuia, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

(4) Rezidentul care s-a aflat în situația prevăzută la alin. (1) lit. a) pentru o perioadă mai mare de un an și ulterior a devenit șomer, în condițiile legii, își păstrează dreptul de rezidență și statutul de lucrător pe perioada în care este șomer.

(5) Rezidentul care a avut un contract de muncă cu o durată determinată mai mică de un an sau care s-a aflat în situația prevăzută la alin. (1) lit. a) pentru o perioadă de cel mult 12 luni și ulterior a devenit șomer, în condițiile legii, își păstrează dreptul de rezidență și statutul de lucrător pentru o perioadă de 6 luni de la data la care devine șomer.

(6) Rezidentul care nu se mai află în situația prevăzută la alin. (1) lit. a) , dar care nu a devenit șomer și urmează un program de pregătire profesională la o instituție dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. c) își păstrează dreptul de rezidență și statutul de lucrător, dacă pregătirea are legătură cu domeniul în care și-a desfășurat anterior activitatea.

(7) Pe perioada în care rezidentul aflat în situația prevăzută la alin. (1) lit. a) se află în incapacitate temporară de muncă datorată unei boli sau unui accident, acesta își menține dreptul de rezidență și statutul de lucrător.

Articolul 13

În vederea luării în evidență și eliberării certificatului de înregistrare, cetățenii Uniunii Europene aflați în situațiile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a)-c) vor depune la sediul formațiunii teritoriale competente a Oficiului Român pentru Imigrări, în termen de 3 luni de la data intrării pe teritoriul României, o cerere însoțită de documentul național de identitate sau pașaportul, valabile, precum și de următoarele documente, după caz:

a) contractul de muncă sau o adeverință eliberată de angajator, vizate în condițiile legii, ori documente care să ateste desfășurarea de activități independente, eliberate conform legii, în cazul în care solicită înregistrarea pentru scopul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. a) ;

b) dovada că dețin mijloace de întreținere pentru ei și, după caz, pentru membrii lor de familie, de regulă cel puțin la nivelul venitului minim garantat în România, și că au asigurare de sănătate, în situația în care solicită înregistrarea în cazul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. b) ;

c) dovada că sunt înscriși la o instituție de învățământ acreditată, dovada că au asigurare de sănătate și declarația pe propria răspundere sau altă dovadă că dețin mijloace de întreținere pentru ei și, după caz, pentru membrii lor de familie, de regulă cel puțin la nivelul venitului minim garantat în România, în cazul în care solicită înregistrarea pentru scopul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. c) .

Articolul 14

(1) În vederea luării în evidență și eliberării certificatului de înregistrare, cetățenii Uniunii Europene prevăzuți la art. 12 alin. (1) lit. d) trebuie să depună, la sediul formațiunii teritoriale competente a Oficiului Român pentru Imigrări, în termen de 3 luni de la data intrării pe teritoriul României, o cerere însoțită de documentul național de identitate sau pașaportul, valabile, precum și de următoarele documente:

a) actul de stare civilă care atestă căsătoria sau, după caz, documentele care atestă legătura de rudenie cu rezidentul, în condițiile art. 9 alin. (6) , ori cu cetățeanul român, în condițiile legii, și atunci când este cazul;

b) cartea de identitate valabilă a cetățeanului român al cărui membru de familie este.

(2) Cetățeanul Uniunii Europene aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b) și c) , căruia i se alătură membrii de familie prevăzuți la art. 12 alin. (1) lit. d) , este obligat să facă dovada că deține mijloace de întreținere pentru aceștia, de regulă cel puțin la nivelul venitului minim garantat în România, și asigurare de sănătate.

(3) Cetățeanul Uniunii Europene, membru de familie al unui cetățean român, este obligat să facă dovada asigurării de sănătate.

(4) Procedura stabilită la alin. (1) și (2) se aplică persoanelor aflate în întreținere și partenerului, cetățeni ai Uniunii Europene, situație în care aceștia vor prezenta documente eliberate de autoritatea competentă din statul membru de origine sau de proveniență, care să ateste aceste calități, precum și documentul prevăzut la alin. (1) lit. b) .

Articolul 15

(1) În baza documentelor depuse de persoanele prevăzute la art. 13 și 14 , organele competente eliberează de îndată certificatele de înregistrare.

(2) În cazul în care, pe baza documentelor depuse de persoanele prevăzute la art. 13 și 14 , organele competente constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 12 alin. (1) , solicită persoanelor ca, într-un termen considerat necesar de acestea, dar nu mai mare de 30 de zile, să prezinte eventualele documente care mai sunt necesare în vederea soluționării cererii. Dacă după termenul stabilit se constată în continuare că nu sunt îndeplinite condițiile, organele competente comunică în scris refuzul eliberării certificatului de înregistrare, precum și motivele care au stat la baza acestei decizii, indicându-se instanța competentă și termenul în care măsura poate fi atacată.

(3) Împotriva refuzului eliberării certificatului de înregistrare se poate face acțiune la instanța de contencios administrativ competentă.

(4) Valabilitatea certificatului de înregistrare prevăzut la alin. (1) este de 5 ani de la data emiterii. La solicitarea cetățeanului Uniunii Europene, certificatul de înregistrare poate fi emis pentru o perioadă mai mică de 5 ani, dar nu mai puțin de un an.

(5) În situația continuării rezidenței pe teritoriul României, înainte de expirarea valabilității certificatului de înregistrare, titularul este obligat să se prezinte la formațiunea competentă teritorial a Oficiului Român pentru Imigrări, în vederea eliberării unui nou certificat de înregistrare.

Articolul 16

(1) În vederea luării în evidență și eliberării cărții de rezidență, membrii de familie prevăzuți la art. 12 alin. (2) trebuie să depună la sediul formațiunii teritoriale competente a Oficiului Român pentru Imigrări, în termen de 3 luni de la data intrării pe teritoriul României, o cerere însoțită de următoarele documente:

a) pașaport valabil;

b) actul de stare civilă care atestă existența căsătoriei sau, după caz, documentul care atestă legătura de rudenie cu cetățeanul Uniunii Europene, în condițiile art. 9 alin. (6) .

(2) Cetățeanul Uniunii Europene aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b) și c) , căruia i se alătură membrii de familie prevăzuți la alin. (1) , este obligat să facă dovada că deține mijloace de întreținere pentru aceștia, de regulă cel puțin la nivelul venitului minim garantat în România, și asigurare de sănătate.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător persoanelor aflate în întreținere și partenerului, care nu sunt cetățeni ai Uniunii Europene, situație în care vor prezenta documente eliberate de autoritatea competentă din statul membru de origine sau de proveniență, care să ateste aceste calități, precum și documentele prevăzute la alin. (1) lit. a) .

(4) La depunerea cererii prevăzute la alin. (1) organele competente eliberează solicitantului o adeverință care face dovada dreptului de rezidență până la eliberarea cărții de rezidență. Cartea de rezidență va fi eliberată în cel mult 90 de zile de la depunerea cererii.

(5) În termenul prevăzut la alin. (4) , organele competente efectuează toate verificările necesare pentru constatarea îndeplinirii condițiilor pentru emiterea cărții de rezidență, inclusiv, după caz, cele referitoare la elementele pe baza cărora se poate stabili faptul că este o căsătorie de conveniență, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Verificări similare pot fi efectuate și în cazul parteneriatului, pentru a se determina dacă acesta a fost încheiat sau este declarat cu scopul de a beneficia de drept de rezidență pe teritoriul României.

(6) Dacă, pe baza verificărilor prevăzute la alin. (5) , organele competente care au primit cererea constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, eliberează solicitantului "cartea de rezidență pentru membrul de familie al unui cetățean al Uniunii Europene", în termenul prevăzut la alin. (4) .

(7) În cazul solicitărilor ulterioare, dacă sunt îndeplinite prevederile prezentei ordonanțe de urgență, cartea de rezidență se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii cererii.

(8) În cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, organele competente comunică în scris refuzul eliberării cărții de rezidență, motivele care au stat la baza acestei decizii, indicându-se instanța competentă și termenul în care măsura poate fi atacată.

(9) Împotriva refuzului eliberării cărții de rezidență se poate face acțiune la instanța de contencios administrativ competentă.

Articolul 17

(1) Valabilitatea cărții de rezidență prevăzută la art. 16 alin. (4) este de până la 5 ani de la data emiterii, dar nu mai mare decât perioada de rezidență a cetățeanului Uniunii Europene al cărui membru de familie este.

(2) Cartea de rezidență prevăzută la art. 16 alin. (4) își pierde valabilitatea în cazul absenței temporare de pe teritoriul României a titularului pentru mai mult de 6 luni în decurs de un an, cu următoarele excepții:

a) absența de pe teritoriul României pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu, indiferent de perioadă;

b) absența de pe teritoriul României pentru motive întemeiate, precum starea de graviditate și de naștere, boală gravă, participarea la programe de învățământ sau pregătire profesională ori mutarea în interes de serviciu într-un alt stat membru sau o țară terță, pentru o perioadă de maximum 12 luni consecutive.

(3) Cu cel puțin 30 de zile înaintea expirării perioadei de valabilitate, titularul cărții de rezidență este obligat să se prezinte la formațiunea competentă teritorial a Oficiului Român pentru Imigrări, în vederea eliberării unei noi cărți de rezidență, în condițiile legii.

Articolul 18

(1) Dreptul de rezidență al membrilor de familie care nu au cetățenia Uniunii Europene este valabil pe toată perioada pentru care cetățeanul Uniunii Europene, ai cărui membri de familie sunt, are rezidență în România, precum și, până la împlinirea termenului la care pot beneficia de rezidență permanentă, în următoarele situații:

a) în cazul în care cetățeanul Uniunii Europene al cărui membru de familie este a decedat, dacă membrul de familie a avut o rezidență de cel puțin un an în această calitate;

b) dacă se desface sau se anulează căsătoria în oricare dintre următoarele condiții:

(i) de la încheierea căsătoriei și până la sesizarea instanței de judecată competente pentru desfacerea, declararea nulității sau anularea căsătoriei au trecut cel puțin 3 ani, din care o perioadă de cel puțin un an pe teritoriul României;

(ii) prin acordul soților ori prin hotărâre judecătorească, soțului/soției care nu are cetățenia Uniunii Europene i-a fost încredințat spre creștere și educare copilul cetățeanului Uniunii Europene;

(iii) desfacerea căsătoriei se datorează unor circumstanțe deosebit de dificile, precum faptul că soțul/soția care nu are cetățenia Uniunii Europene a fost victima violenței domestice în timpul căsătoriei;

(iv) în urma acordului soților ori prin hotărâre judecătorească, instanța de judecată stabilește dreptul soțului/soției care nu are cetățenia Uniunii Europene de a vizita copilul minor. În acest caz, instanța de judecată trebuie să precizeze în dispozitivul hotărârii judecătorești că vizitele se vor efectua pe teritoriul României, cu indicarea exactă a perioadei de timp pentru care acest drept este acordat.

(2) Partenerul care nu are cetățenia Uniunii Europene își păstrează dreptul de rezidență până la dobândirea dreptului de rezidență permanentă în cazul în care parteneriatul înregistrat se desface sau se anulează, cu aplicarea în mod corespunzător a condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. b) .

(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) , dobândirea ulterioară a dreptului de rezidență permanentă este condiționată de continuarea șederii pe teritoriul României a persoanelor prevăzute la art. 12 alin. (2) în oricare dintre situațiile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) și b) sau în calitate de membru de familie al unei persoane care îndeplinește una dintre aceste condiții, dacă familia este deja constituită pe teritoriul României.

Articolul 19

(1) În situația în care cetățeanul Uniunii Europene părăsește România sau a decedat, dreptul de rezidență al copiilor acestuia și al părintelui în îngrijirea căruia copiii se află, indiferent de cetățenie, rămâne valabil până la terminarea studiilor, cu respectarea următoarelor condiții cumulative:

a) copiii locuiesc în România;

b) copiii sunt înscriși la o instituție de învățământ din România.

(2) Persoanele care se încadrează în situațiile prevăzute la alin. (1) și la art. 18 își păstrează dreptul de rezidență, exclusiv cu titlu personal.

Secțiunea a 3-a — Dreptul de rezidență permanentă

Articolul 20

(1) Cetățenii Uniunii Europene care au o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani beneficiază de dreptul de rezidență permanentă.

(2) Persoanele care nu au cetățenia Uniunii Europene și care au o rezidență continuă pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, în calitate de membri de familie ai unui cetățean al Uniunii Europene rezident sau rezident permanent, beneficiază de prevederile alin. (1) .

(3) În înțelesul alin. (1) și (2) , rezidența continuă presupune exercitarea dreptului de rezidență, în condițiile legii, în ultimii 5 ani anteriori soluționării cererii de rezidență permanentă. Dovada continuității rezidenței cade în sarcina solicitantului și poate fi făcută prin orice mijloc de probă.

(4) În înțelesul alin. (1) , rezidența legală presupune exercitarea dreptului de rezidență pe teritoriul României, în condițiile legii, fără a fi întreruptă de o măsură de limitare sau restrângere a dreptului de rezidență, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, ori de o măsură de îndepărtare de pe teritoriul României, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(5) La stabilirea continuității perioadei de rezidență nu sunt considerate întreruperi:

a) absențele temporare de pe teritoriul României care nu depășesc 6 luni în decurs de un an;

b) absența de pe teritoriul României pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu;

c) absența de pe teritoriul României pentru motive întemeiate, precum starea de graviditate și de naștere, boală gravă, participarea la programe de învățământ sau pregătire profesională ori mutarea în interes de serviciu într-un alt stat membru sau o țară terță, pentru o perioadă de maximum 12 luni consecutive;

d) perioada în care a fost executată o pedeapsă privativă de libertate pe teritoriul României, mai mică de 6 luni.

(6) Dreptul de rezidență permanentă se pierde în cazul unei absențe de pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 2 ani consecutivi.

Articolul 21

(1) Prin excepție de la prevederile art. 20 , rezidenții beneficiază de rezidență permanentă, anterior împlinirii perioadei continue de 5 ani de ședere, atunci când:

a) au statutul de lucrător dacă, în momentul încetării activității, au împlinit vârsta prevăzută de legislația națională în vederea pensionării pentru limită de vârstă sau, în cazul în care contractul de muncă încetează cu drept de pensionare anticipată în condițiile legii, dacă au fost angajați în România cel puțin în ultimele 12 luni și au avut o ședere continuă mai mare de 3 ani pe teritoriul României. Pentru rezidenții care desfășoară profesii liberale, condiția referitoare la vârsta de pensionare se consideră îndeplinită în momentul împlinirii vârstei de 60 de ani, dacă legea nu prevede altfel;

b) au statutul de lucrător și o ședere continuă pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 2 ani și încetează munca din cauza pierderii totale sau a cel puțin jumătate din capacitatea de muncă. Dacă această incapacitate este rezultatul unui accident de muncă sau al unei boli profesionale, condiția referitoare la durata șederii nu se aplică;

c) după o perioadă de 3 ani de rezidență, în situația prevăzută la art. 12 alin. (1) lit. a) , își desfășoară activitatea într-un alt stat membru, menținându-și, în același timp, reședința pe teritoriul României, unde se întorc, regulat, în fiecare zi sau cel puțin o dată pe săptămână. La acordarea drepturilor prevăzute la lit. a) și b) , perioadele de angajare petrecute în statul membru în care persoana în cauză lucrează vor fi considerate ca fiind petrecute pe teritoriul României.

(2) Perioadele de șomaj, de concediu medical sau de încetare a activității datorate îmbolnăvirii ori unui accident, precum și orice alte perioade de încetare a activității pentru motive neimputabile persoanei în cauză se iau în calcul la stabilirea continuității perioadelor prevăzute la alin. (1) .

(3) Condițiile referitoare la durata rezidenței și angajării, stabilite la alin. (1) lit. a) , și condiția referitoare la durata rezidenței, stabilită la alin. (1) lit. b) , nu se vor aplica dacă persoana care este angajată sau desfășoară activități economice în mod independent este căsătorită cu un cetățean român.

(4) În cazul în care cetățeanul Uniunii Europene dobândește dreptul de rezidență permanentă în baza alin. (1) , membrii de familie ai acestuia, indiferent de cetățenie, au drept de rezidență permanentă numai dacă gospodăresc împreună cu acesta pe teritoriul României.

(5) În cazul în care cetățeanul Uniunii Europene care avea statutul de lucrător decedează în perioada de activitate, dar anterior dobândirii dreptului de rezidență permanentă, membrii de familie care au gospodărit împreună cu acesta pe teritoriul României pot dobândi dreptul de rezidență permanentă, dacă se află în una dintre următoarele situații:

a) la data decesului cetățeanul Uniunii Europene avea o rezidență continuă de cel puțin 2 ani pe teritoriul României;

b) decesul a survenit în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.

(6) Pot beneficia de dreptul de rezidență permanentă fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2) , dacă nu reprezintă o amenințare reală și actuală la adresa ordinii publice, securității naționale sau sănătății publice:

a) cetățenii Uniunii Europene care sunt de origine română sau născuți în România;

b) cetățenii Uniunii Europene a căror rezidență pe teritoriul României este necesară pentru realizarea unui obiectiv aflat în competența Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului sau unei autorități publice centrale de specialitate;

c) membrii de familie care însoțesc sau se alătură ulterior unui cetățean al Uniunii Europene care face parte din una dintre categoriile prevăzute la lit. a) și b) .

(6¹) Cetățenilor Uniunii Europene a căror rezidență pe teritoriul României este necesară pentru realizarea unui obiectiv aflat în competența Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului sau a unei autorități publice centrale de specialitate li se acordă dreptul de rezidență permanentă în condițiile alin. (6) numai ca urmare a unei solicitări exprese a oricăreia dintre respectivele autorități sau instituții, adresată Inspectoratului General pentru Imigrări.

(7) Poate beneficia de dreptul de rezidență permanentă fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2) :

a) minorul ai cărui părinți sunt titulari ai unui drept de rezidență permanentă, la cererea ambilor părinți;

b) minorul încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă unuia dintre părinți, la cererea părintelui căruia i-a fost încredințat, dacă acesta este titular al unui drept de rezidență permanentă;

c) minorul față de care unul dintre părinți exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă și irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, la cererea părintelui care exercită singur autoritatea părintească, dacă acesta este titular al unui drept de rezidență permanentă;

d) minorul al cărui reprezentant legal este titular al unui drept de rezidență permanentă, la cererea reprezentantului legal;

e) minorul față de care părinții exercită împreună autoritatea părintească, dar numai unul dintre ei este titular al unui drept de rezidență permanentă, la solicitarea părintelui titular al dreptului de rezidență permanentă însoțită de consimțământul celuilalt părinte, dat în fața reprezentantului Inspectoratului General pentru Imigrări, cu ocazia depunerii cererii sau, după caz, în formă autentică.

(8) Cetățenilor Uniunii Europene care fac dovada că au efectuat investiții de minimum 1.000.000 de euro sau au creat peste 100 de locuri de muncă cu normă întreagă li se poate acorda dreptul de rezidență permanentă, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 20 alin. (1) .

Articolul 22

(1) Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 20 și 21 pot solicita formațiunilor teritoriale competente ale Oficiului Român pentru Imigrări eliberarea cărții de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene, respectiv a cărții de rezidență permanentă pentru membrii de familie care nu sunt cetățeni ai Uniunii Europene.

(2) Valabilitatea documentelor prevăzute la alin. (1) este de 10 ani de la data emiterii, cu excepția celor care se eliberează persoanelor cu vârsta de până la 14 ani, a căror valabilitate este de 5 ani de la data emiterii.

(3) Dacă Oficiul Român pentru Imigrări constată îndeplinirea condițiilor pentru emiterea documentelor prevăzute la alin. (1) , eliberează, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii, cartea de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene, respectiv, în termen de 90 de zile de la depunerea cererii, cartea de rezidență permanentă pentru membrii de familie care nu sunt cetățeni ai Uniunii Europene.

(4) În cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, organele competente comunică în scris refuzul eliberării documentelor prevăzute la alin. (1) , motivele care au stat la baza acestei decizii, indicându-se instanța competentă și termenul în care măsura poate fi atacată.

(5) Împotriva refuzului eliberării documentelor prevăzute la alin. (1) se poate face acțiune la instanța de contencios administrativ competentă.

(6) Cu cel puțin 30 de zile înaintea expirării perioadei de valabilitate, titularul cărții de rezidență permanentă este obligat să se prezinte la formațiunea competentă teritorial a Oficiului Român pentru Imigrări, în vederea preschimbării documentului.

Secțiunea a 4-a — Limitele menținerii dreptului de rezidență

Articolul 23

(1) Cetățenii Uniunii Europene și membrii de familie ai acestora beneficiază de dreptul de rezidență prevăzut la art. 11 atât timp cât nu devin o sarcină excesivă pentru sistemul național de asistență socială.

(2) Cetățenii Uniunii Europene și membrii de familie ai acestora beneficiază de dreptul de rezidență prevăzut în secțiunea a 2-a atât timp cât îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 12 și 18 .

(3) Atunci când există date sau informații cu privire la nerespectarea cadrului legal care reglementează dreptul de rezidență, Oficiul Român pentru Imigrări poate verifica îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea dreptului de rezidență de către cetățenii Uniunii Europene și membrii de familie ai acestora. Asemenea verificări nu se efectuează în mod sistematic.

Articolul 24

(1) Împotriva cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora care nu îndeplinesc condițiile de exercitare a dreptului de rezidență potrivit art. 23 alin. (1) și (2) Oficiul Român pentru Imigrări poate emite o decizie de părăsire a teritoriului României.

(2) Documentul care atestă rezidența pe teritoriul României se anulează la data luării deciziei și se retrage cel mai târziu la data la care această decizie este adusă la cunoștința persoanei în cauză.

(3) Comunicarea deciziei se face în condițiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.

(4) Persoana împotriva căreia a fost emisă decizia de părăsire a teritoriului are obligația de a părăsi România în termen de o lună de la data comunicării deciziei.

(5) Decizia de părăsire a teritoriului României poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competență se află structura emitentă. Instanța soluționează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Contestația suspendă executarea deciziei de părăsire a teritoriului României. Hotărârea instanței prin care se soluționează contestația este definitivă și irevocabilă.

(6) Cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora care nu au părăsit teritoriul României în termenul prevăzut la alin. (4) le sunt aplicabile prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la îndepărtarea sub escortă și, atunci când se impune, luarea în custodie publică și tolerarea rămânerii pe teritoriul României.

Articolul 25

(1) Decizia de părăsire a teritoriului României nu poate fi emisă împotriva cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor de familie ai acestora dacă:

a) cetățeanul Uniunii Europene are statutul de lucrător;

b) cetățeanul Uniunii Europene dovedește prin orice mijloc că este în căutarea unui loc de muncă și că are posibilități reale de a fi angajat.

(2) Decizia de părăsire a teritoriului României nu poate fi emisă ca o consecință automată a unei solicitări de asistență adresată sistemului național de asistență socială.

(3) În cazul cetățenilor Uniunii Europene și al membrilor de familie ai acestora care nu mai dețin mijloace de întreținere și care beneficiază de asistență socială, o decizie de părăsire a teritoriului României poate fi emisă numai dacă, în urma unei anchete sociale, se constată că persoana în cauză a devenit o povară excesivă pentru sistemul național de asistență socială.

(4) Ancheta socială se efectuează de către instituția publică specializată a autorității administrației publice locale competentă teritorial, fiind avute în vedere cel puțin următoarele elemente:

a) raportul dintre perioada de ședere pe teritoriul României și perioada pentru care s-au acordat prestații sociale;

b) posibilitatea ca, în perioada următoare, persoana în cauză să nu mai aibă nevoie de prestații sociale;

c) gradul de integrare în societate a persoanei în cauză și a familiei acesteia;

d) existența unor circumstanțe personale, cum ar fi vârsta sau starea de sănătate, familiale sau de natură economică;

e) cuantumul prestațiilor sociale acordate și ponderea acestora în totalul mijloacelor de întreținere ale persoanei în cauză.

Articolul 26

(1) Oficiul Român pentru Imigrări anulează, prin decizie motivată, dreptul de rezidență în România, dacă ulterior înregistrării rezidenței se constată că:

a) la data înregistrării rezidenței, calitatea de cetățean al Uniunii Europene sau de membru de familie al unui cetățean al Uniunii Europene a fost dovedită prin folosirea de informații false, documente false sau falsificate ori prin alte mijloace ilegale;

b) dreptul de rezidență a fost înregistrat în baza unei căsătorii de conveniență, constatate în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în baza unui parteneriat, dacă acesta a fost încheiat ori este declarat cu scopul de a beneficia de drept de rezidență pe teritoriul României.

(3) Decizia de anulare se comunică:

a) de către Oficiul Român pentru Imigrări, dacă persoana în cauză se află pe teritoriul României, prin decizia de returnare emisă potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) de către Poliția de Frontieră Română, în momentul în care persoana în cauză se prezintă la frontieră cu scopul de a intră în România, prin înmânarea deciziei de anulare emise de Oficiul Român pentru Imigrări.