Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale poate promova pe o durată determinată, în totalitate sau parțial, acordurile interprofesionale încheiate prin contracte-standard, convenții și/sau acțiuni comune în cadrul unei OIPA recunoscute, care sunt conforme interesului general, sunt compatibile cu regulile politicii agricole comune și favorizează:

a) reglementarea ofertei și cererii;

b) adaptarea și regularizarea ofertei;

c) punerea în aplicare a mecanismelor de introducere pe piață a produselor agroalimentare și, dacă este cazul, a mecanismelor de gestionare a ajutoarelor naționale și europene;

d) creșterea calității produselor, scop în care acordurile pot să prevadă mai ales elaborarea și aplicarea regulilor privind calitatea și a regulilor de definire, condiționare, transport și prezentare, dacă este necesar până la stadiul de vânzare en detail a produselor. Pentru produsele cu denumire de origine controlată sau indicație geografică, aceste acorduri pot să prevadă în special punerea în aplicare a procedurilor privind controlul calității;

e) stabilirea de relații interprofesionale în cadrul sectorului interesat, mai ales pentru stabilirea normelor tehnice și a programelor de cercetare aplicată și dezvoltare;

f) promovarea produsului agroalimentar pe piața internă și externă;

g) demersurile colective ale organizațiilor profesionale membre, în scopul combaterii riscurilor economice, de mediu, climatice.